Cinci elevi vâlceni, calificați la Olimpiada Națională de Chimie


În urma desfășurării etapei județene a Olimpiadei de chimie, competiție la care au participat elevi din clasele VIII – XII, din județul Vâlcea s-au calificat la etapa națională cinci elevi: Mihnea Ioan Firoiu, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea, Daria Andreea Țuicu, clasa a IX-a, CN „Mircea cel Bătrân”, Constantin Petrișor Ciaușescu, clasa a X-a, CN „Gib Mihăescu” Drăgășani, Armand Ionuț Mugoci, clasa a X-a, CNI „Matei Basarab”, Raluca Cristina Dumbrăvescu, clasa a XI-a, CNI „Matei Basarab”.
Etapa națională se va desfășura la Craiova, județul Dolj, săptămâna aceasta. La acest nivel se susțin două probe de concurs: teoretică (pondere 60%) și practică (40%), pentru toți elevii, și o probă de selecție a lotului lărgit care va reprezenta România la etapa internațională, la care se înscriu elevii participanți, indiferent de rezultatele obținute la faza națională şi de nivel de clasă, condiția obligatorie și necesară fiind aceea de a fi participat la cele două probe ale olimpiadei. Datele ne-au fost furnizate de către Adina Dobrete, inspector managementul școlar IȘJ Vâlcea.