Cinci asociaţii de proprietari, în pericol de a rămâne fără apă


Din cauza întârzierilor la plata facturilor reprezentând servicii furnizare apă potabilă şi canal, SC APAVIL SA a decis sistarea alimentării cu apă în cazul a cinci asociaţii de proprietari din aria de operare, incluse în categoria clienţilor rău-platnici: AS. PRO. Nr. 2 PT6 Ostroveni – 13.160,16 lei (patru luni restante), AS. PRO. Bl. B12 Sc. B Ostroveni 2 – 11.280,81 lei (patru luni restante), AS. PRO. Banu Mărăcine Nr. 62 – 2.115,94 lei (patru luni restante), AS. PRO. T. Vladimirescu Nr. 54 – 3.660,68 lei (patru luni restante) şi AS. PRO. Bl. A11/1, Sc. C Nr. 7 – 8.602,84 lei (patru luni restante).
SC APAVIL SA este nevoită să apeleze la această măsură întrucât s-a constatat creşterea semnificativă a cuantumului sumelor datorate de către clienţi în contul serviciilor prestate (în cazul asociaţiilor enumerate mai sus, debitele au o vechime de minim trei luni și se ridică la suma totală de 38.820,43 lei). Deşi conducerea societăţii a manifestat întotdeauna înţelegere în ceea ce priveşte achitarea de către asociaţiile de proprietari a facturilor pentru serviciile prestate, se pare că în anumite cazuri clienţii nu au găsit de cuviinţă sa aprecieze just această atitudine.
Cele cinci asociaţii de proprietari care înregistrau la data de 13 mai a.c. datorii către SC APAVIL SA, au fost deja notificate, urmând ca acţiunea de debranşare să demareze în perioada imediat următoare, în cazul în care nu sunt achitate debitele restante. Locatarii buni-platnici din cadrul asociaţiilor de proprietari care vor fi debranşate sunt rugaţi să înţeleagă necesitatea adoptării unor astfel de măsuri.