Cîlea i-a certat o oră întreagă pe mineri!


• defularea liderului CJ a venit după ce sâmbătă nu s-a ținut de cuvânt și nici n-a găsit pe nimeni în partid suficient de curajos să-i transmită mesajul sutelor de mineri care-l așteptau

• șeful pesedist a recunoscut voalat că n-are curaj să dea ochii cu minerii de frică să nu pățească la fel ca Laurențiu Ciurel, luat pe sus de ortaci în centrul orașului Târgu Jiu

Ion Cîlea a luat foc după ce, sâmbătă dimineața, în cadrul unei întruniri sindicale din Bebești, minerii l-au făcut „laș”, „fricos” sau „mincinos” pentru faptul că n-a venit în rândul lor pentru a le explica termenii transferului din sânul CEO în curtea viitorului Complex Energetic Vâlcea . După trei zile de frustrare și fierbere maximă, liderul Consiliului Județean a explodat efectiv! Primul social-democrat al județului a ținut un autentic rechizitoriu împotriva sindicatelor, dar și a presei, în special a ziarului nostru, pentru evenimentele de la sfârșitul săptămânii (spre surprinderea generală, Cristian Buican a fost omis de această dată, scăpând inexplicabil de furia dezlăn­țuită a lui Cîlea). Virulența lui Cîlea împotriva liderilor de sindi­cat care au chemat oamenii pentru o întâlnire la care-și con­fir­mase prezența zile în șir, pentru care a insistat cu încăpă­țânare și pe care, în cele din urmă, a abandonat-o FĂRĂ NICI O EXPLICAȚIE, a fost una de-a dreptul epică! De la micro­fonul de unde conduce ședințele de Consiliu, Cîlea a avut o „scurtă” intervenție de… o oră! În acest interval, le-a cărat nemilos celor patru lideri de sindicat „pumni și palme” cât să-l țină minte înc-o viață de-aici înainte, punându-le în spinare toată tensiunea existentă printre mineri, dar și periclitarea activității CET-ului! „Sinteza” de opt puncte a liderului PSD plecat din perspectiva deciziei luate în septembrie de Consiliul de Supraveghere care a decis demararea procesului de divi­zare al CEO, prin externalizarea carierelor Berbești, Alunu și Husnicioara: „Hotărârea a fost luată de alții, eu m-am trezit cu decizia luată dar, acum, în acest moment, sunteți externali­zați!”, a fost verdictul lui Cîlea care a mai spus și că „hărțuirea” declanșată de către cele patru sindicate care nu vor intrarea în CEV amenință activitatea CET-ului ale cărui stocuri sunt: „Sub semnul exclamării, adică pe roșu! Ca societate independentă, cui o să-i dați cărbunele? E jale dacă n-aveți unde da cărbu­nele, nu puteți rezista singuri!” Luat de val și de avântul său oratoric, liderul CJ și-a încheiat tirada concluzionând că acest gen de întâlniri, contre și polemici este inutil devreme ce soarta minerilor stă „din păcate sau din fericire, vom vedea!”  numai și numai în mâinile Guvernului, ale FMI-ului și Comisiei Europene.