CIECH Soda România va lansa o propunere pentru construirea unei noi centrale termice la Râmnicu Vâlcea alături de partenerii locali


CIECH Soda România a pregătit o ofertă ambițioasă pentru Consiliul Județean Vâlcea, CET Govora și alți parteneri locali, pentru a construi împreună o nouă centrală termică la Râmnicu Vâlcea. Întreaga comunitate poate beneficia de o astfel de cooperare, dacă toate părțile vor ajunge la acordul dorit. Totuși, în cazul eșecului negocierilor, CIECH analizează alte câteva opțiuni disponibile în circumstanțele actuale, cum ar fi construirea propriei surse de abur sau menținerea producției în standby pe termen lung.
O nouă rundă de întâlniri va avea loc luni, 28 octombrie, între reprezentanți ai CIECH și ai Consiliului Județean pentru a discuta opțiunile unei centrale în cogenerare, care să fie sprijinită și de autorități. Compania consideră că o cooperare cu autoritățile publice și cu ceilalți agenți economici de pe platforma chimică va fi benefică pentru întreaga comunitate.
Fabrica de sodă se află momentan în stand-by după suspendarea aprovizionării cu abur de către CET Govora, însă compania continuă demersurile sale pentru a găsi o soluție sustenabilă pentru livrările de abur industrial, o resursă prețioasă pentru platforma chimică și nu numai. Cu toate că rămâne deschisă colaborării cu autoritățile publice pentru a găsi o variantă optimă pentru comunitate și partenerii locali, în cazul în care acest scenariu nu va beneficia de sprijin, CIECH Soda România ia în calcul varianta unui proiect propriu adaptat doar la necesitățile sale. O astfel de opțiune este în prezent în curs de analizare.
„Centrala în cogenerare are mai multe avantaje, printre care eficiența energetică, un impact redus asupra mediului și nu în ultimul rând faptul că poate răspunde nevoilor mai multor jucători industriali. Înainte de toate, ea trebuie să asigure livrarea de abur la un nivel optim, ceea ce înseamnă să îndeplinească anumite condiții. În acest moment luăm în calcul diferite opțiuni. Desigur, în varianta unui parteneriat cu autoritățile și ceilalți actori economici ar putea fi rezolvată și problema înlocuirii vechiului CET Govora, care este neperformant, însă acest lucru nu mai depinde de noi. Aburul de care are nevoie fabrica noastră este totodată un capital important în businessul cu energie în cogenerare de înaltă eficiență și putem constata că există interes și din partea altor investitori care au început să ne bată la ușă”, a declarat Witold Urbanowski, directorul general al CIECH Soda România.
Fabrica de sodă este unul dintre cei mai mari consumatori de abur industrial din zonă, în condițiile în care, înainte de a intra în stand-by, achiziționa aproape 60% din energia termică (abur) produsă de CET Govora. Cum aburul reprezintă baza de funcționare într-o centrală în cogenerare, un astfel de proiect va trebui să întrunească toate condițiile tehnice pentru livrarea de abur cât mai eficient posibil.
Compania are o experiență îndelungată în managementul centralelor termice, având unități proprii sau în colaborare cu parteneri locali în alte țări ale grupului, precum Polonia sau Germania. O centrală nouă, foarte eficientă, ar putea asigura continuarea alimentării cu energie, la parametri optimi și la un cost corect, nu doar pentru unul, ci pentru toți operatorii de pe platforma chimică din Vâlcea.
Reamintim faptul că, începând cu 18 septembrie, CIECH Soda România a fost nevoită să oprească activitatea și să intre în stand-by, după ce alimentarea cu abur industrial a fabricii a fost suspendată în urma denunțării unilaterale a contractului de către unicul său furnizor, CET Govora. Iar noile condiții solicitate de CET fac imposibilă continuarea activității la unitatea locală a CIECH. Unul dintre cei mai mari investitori polonezi din România, CIECH a înregistrat deja pierderi totale de peste 500 milioane lei în România, de când a preluat Uzinele Sodice Govora în 2006.
Singurul producător de sodă calcinată din țară, CIECH Soda România este a doua cea mai mare companie privată în ceea ce privește veniturile și al 5-lea cel mai mare angajator privat din Vâlcea. Potrivit unui raport EY lansat în 16 septembrie, operațiunile companiei susțineau, în total, la nivelul anului 2018, peste 4.400 de locuri de muncă. De asemenea, contribuia cu 445 milioane lei valoare adăugată la PIB-ul României.

Despre CIECH

Grupul CIECH, acționarul majoritar al CSR, este un holding internațional din industria chimică cu o prezență în peste 100 de țări și venituri în 2018 echivalente cu 1 miliard dolari. În 2014, majoritatea acțiunilor CIECH au fost achiziționate de KI Chemistry, societate care aparține de cea mai mare firmă de investiții private poloneză, Kulczyk Investments.
CIECH Soda România S.A., companie a Grupului CIECH, produce sodă calcinată şi silicat de sodiu. De la preluarea Uzinelor Sodice Govora în 2006, CIECH a transformat fabrica de pe platforma industrială într-o companie competitivă pe piață.
• Comunicat de presă