Chimiştii au cucerit trei medalii de aur


• acestea au fost câştigate de secţia Atletism, la un concurs organizat în Bucureşti


Recent, în Capitală s-a desfăşurat finala Campionatului Naţional de Atletism, întrecere destinată categoriei de vârstă juniori II. Printre cele peste 100 de cluburi din întreaga ţară înscrise în competiţie, s-a aflat şi CS Chimia Râmnicu Vâlcea, reprezentat de către cinci sportivi, Ana Hoanţă, Cristian Manea, Daniel Martalogu, Ilona Şocu şi Rareş Toader, elevi ai antrenorilor Lelioara Alexandrescu, Claudiu Cîrstea şi Aurel Berbece. Ca de obicei, remarcatul s-a numit Rareş Toader, tânărul atlet originar din Călimăneşti reuşind să îşi adjudece medaliile de aur la probele de aruncarea discului şi aruncarea greutăţii. Şi Cristian Manea a înregistrat evoluţii foarte bune pe parcursul acestui concurs, atletul vâlcean reuşind să devină campion naţional la categoria lui de vârstă, la proba în care tânărul sportiv doreşte să devină consacrat, muncind foarte mult pentru aceasta, săritura în înălţime.