Chiar dacă Vâlcea s-a aflat sub atenționare meteorologică de ninsori, toți elevii vâlceni au început cursurile


Ieri dimineață, toți elevii au început cursurile în unitățile de învățământ, neînregistrându-se probleme cauzate de ninsori sau temperaturi scăzute. De aseme­nea, au fost înregistrate și per­soanele fără adăpost, acestea fiind cazate în centrele de îngri­jire și asistență socială create tocmai în acest scop. Potrivit declarației prefectului de Vâlcea, Radu Renga (foto), pe drumurile naționale, județene și de interes local din județ, circulația se desfășoară în condiții de iarnă, neînregistrându-se niciun sector de drum blocat. Nu s-au înregistrat avarii în rețelele de alimentare cu energie electrică.