Chiar dacă sunt mai cuminți decât alți români, și vâlcenii au fost arși la buzunare pentru că nu au respectat ordonanțele militare


În ultima perioadă, reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Vâlcea au efectuat 134 de misiuni de prevenire și combaterea criminalității, asigurându-se că sunt respectate prevederile ordonanței militare în vigoare pe perioada stării de urgență. Ca urmare a acestor acțiuni, au fost aplicate 213 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor fiind de 350.000 lei.
De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat în scopul prevenirii și combaterii comerțului ilicit cu produse sau materiale de protecție specifice combaterii propagării noului coronavirus, precum și cu produse alimentare, fiind efectuate controale inopinate în municipiul Râmnicu Vâlcea, în orașul Brezoi și în comunele limitrofe. Au fost constatate cinci fapte contravenționale, toate incriminate de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, fiind aplicate sancțiuni contravenționale cu o valoare de peste 35.000 de lei.
Și jandarmii au fost la datorie, în perioada 1-3 mai, efectuând 12 misiuni pentru însoțirea a 97 de autovehicule care au tranzitat județul nostru.