Chiar dacă avea permisul retras pe motive medicale, un argeșean conducea nestingherit prin Râmnic


• polițiștii i-au „mirosit” urma și au întocmit dosar penal

Prima zi a lunii septembrie s-a dovedit cu ghinion pentru un argeșean cu vârsta de 54 de ani și domiciliul în comuna Valea Ia­șului. În jurul orei 19.00, pe Bu­le­vardul Dem Rădulescu din su­dul Râmnicului, oamenii legii l-au somat pe acesta să oprească. În urma controlului desfășurat, rutierii râmniceni au constatat că argeșeanul care se afla la vo­lanul mașinii avea permisul re­tras din cauza unor motive medi­cale.
Pentru comiterea acestei imprudențe, șoferul din județul vecin a fost aspru sancționat de către polițiștii vâlceni. Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal în care șoferul urmează să fie cercetat pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără permis valabil.