Cernătescu e gata de președinția română a Uniunii Europene


• șeful Direcției Agricole spune că și-a pus CV-ul la dispoziția ministerului
Recent, printr-o notă internă, MADR își anunța toți subordonații din țară despre realizarea unei baze de date referitoare la pregătirea Președinției rotative a Uniunii Europene, ce urmează să revină României în primul semestru din 2019. Astfel, că e vorba de AFIR, APIA, ANZ, ANSVA, ANF, ANPA și/sau DADR, toate CV-urile aveau termen pentru depunere la 27 octombrie. „Mi-am depus CV-ul pentru baza de date creată pentru identificarea tuturor resurselor umane existente și interesate care vor face parte din echipe de gestiune ale celor șase luni de mandat. Am făcut-o în baza experienței extinse în domeniul agricol, dar și a dorinței de a fi parte a unui moment istoric pentru toți românii”, a fost explicația lui Marin Cernătescu.