Cercetat penal pentru infectarea apei dintr-o fântână


Miercuri dimineaţa, la ora 10.00, poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Rm. Vâl­cea au fost sesizaţi de către S. Elena, din comuna Muereasca, cu privire la fap­tul că vecinul său, T. Ion i-a aruncat în fântână ulei ars, pe motivul că nu i se permite să folosească fântâna. În baza plângerii depuse, poliţiştii au efec­tuat verificări la faţa locului, procedând şi la ridicarea unor probe de apă din fântână, care au fost trimise pentru analiză la  Direcţia de Sănătate Publică Râmnicu Vâlcea. În continuare, poliţiştii efectuează cercetări faţă de T. Ion sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 311 din Codul Penal, respectiv infectarea apei, riscând o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani.