Cercetașii vâlceni, prezenți la Festivalul „București Quest”


Ceercetaşii centrului local „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea vor participa la Festivalului Cercetăşesc „Bucureşti Quest”, ce va avea loc în perioada 21-24 aprilie în Capitală. Apreciind perse­verenţa cercetaşilor centrului local „Dimăncescu” Bucureşti care organizează în fiecare an acest eveniment, cercetașii vâlceni au răspuns invitaţiei de a participa la ediţia 2017 BQ2017.Scoutstock .
„Zi după zi suntem mai aproape de a reintra în atmosfera anilor ‘60. Vibrațiile Hippie se simt din ce în ce mai puternic în inimile cercetaşilor de pretutindeni. Vine vremea şalvarilor şi a bluzelor înflorate, a muzicii retro şi a culorilor vii. Nu mulţi dintre noi ştiu însă, că mişcarea hippie a însemnat mai mult decât «să arăti diferit faţă de societate». Hipioţii protestau împotriva războiului din Vietnam, pe care îl considerau nedrept şi îşi doreau un mod de viaţă pacifist și cât mai natural. Mulţi dintre ei purtau flori în părul lor pentru a arăta cât sunt de apropiați de natură, de aici şi sintagma «Flower power» care le-a fost asociată. Deci, dragii noştri, Scoutstock este despre voi”, se spune într-un mesaj al organizatorilor.
Central local „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea va fi reprezentat la festival de un contingent de 16 cercetaşi exploratori şi doi lideri adulţi. Programul festivalului care este preponderant un eveniment cultural cuprinde vizitarea unor locuri de interes turistic şi cultural din Capitală, două concerte, ateliere de învăţare şi cunoaştere şi dezbateri legate de fenomenul social şi, de ce nu, filozofic şi cultural care a marcat Lumea anilor ‘60.