Cercetașii din Perișani, omagiu eroilor căzuți la datorie!


La finele săptămânii trecute, mai precis pe 11 noiembrie, cercetașii din Centrul Local Posada – Perișani, care aparține Organizației Naționale Cercetașii României au adus un omagiu eroilor căzuți în lupta de la Posada, din 11 noiembrie 1330. Pentru început, cercetașii s-au oprit la statuia lui Basarab I, domnitorul Țării Românești, situată lângă Centrul de Informare Turistică Perișani, depunând o coroană de flori și aprinzând lumânări pentru pomenirea ostașilor căzuți la datorie.
A doua oprire a fost la Cimitirul Eroilor din Călineşti (Brezoi) unde sunt îngropați mulți dintre soldații căzuți în Primul Război Mondial, în zona de nord a județului Vâlcea. Aici a fost depusă o altă coroană de flori și s-au aprins lumânări la crucile comemorative ale soldaților căzuți în zona Perișani, muntele Sate (Şutu) şi Poiana Spînului (Poiana Spinului). În același timp, cercetașii au depus buchete de flori la crucile comemorative din zona Perișani ca un omagiu adus de locuitorii zonei față de cei care și-au pierdut viața pentru a-și face datoria. Toate aceste activități au fost însoțite de cântece patriotice și cercetășești.
Ultima oprire a fost la Cimitirul Eroilor din comuna Titești, unde s-a desfășurat același ceremonial. Singura diferență a fost faptul că a fost adus la locul său, alături de alte „cărți de comemorare” existente, „cartea de comemorare” a unui soldat german pentru care există date certe că este îngropat acolo.
Printre cei care au sprijinit acțiunea cercetașilor amintim pe: primarul comunei Perișani, Ion Sandu, liderul CL Posada Perişani, Mărioara Perișanu, liderul CL Posada Perișani Gheorghe Brădeanu, familia Mioara și Ion Popa, profesorul Mihai Călinoiu, Centrului Local Gh. M. Murgoci din Bucureşti, profesoarei Brigitte Molnar pentru traducerile din limba germană.