Centrul Europe Direct Vâlcea a prezentat bilanţul pe 2014


• peste 11.000 de persoane s-au numărat printre beneficiarii serviciilor oferite de acest centru, numeroşi vâlceni interesându-se de locuri de muncă în Uniunea Europeană

La finalul săptămânii trecute, Centrul Europe Direct din cadrul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivirea­nul” Vâlcea a prezentat bilanţul pe anul 2014, precum şi lista cu obiectivele pentru anul curent. Încă de la bun început, trebuie spus că prin intermediul Centrului Europe Direct Vâlcea s-a dezvoltat un serviciu local care acordă sprijin informaţional comunităţii din judeţul nostru şi nu numai. Tipul de proiect este unul de informare şi comuni­care europeană, iar finanţatori sunt Comisia Europeană (20.000 de euro) şi Consiliul Judeţean Vâlcea (5.000 de euro). Câteva dintre misiunile acestui centru ar fi: dialog şi dezbatere la nivel local/judeţean, informare (prim punct de acces către UE), asistenţă pentru repre­zentanţa Comunităţii Europene din România.
Revenind la bilanţul pe anul 2014, trebuie spus că oamenii care se ocupă de buna funcţionare a aces­tui centru se pot mândri cu rezultate deosebite. Numărul total al celor care au utilizat Centrul ED în anul 2014 este unul impresio­nant: 11.450 de persoane! De ase­me­nea, tot anul trecut, la Centrul Europe Direct au fost primite 4.985 de solicitări de informaţii, iar site-ul propriu a avut 4.029 vizite. Numărul evenimentelor organizate a fost de 89. Asta înseamnă că, în medie, la fiecare două săptămâni, aici au fost organizate cel puţin trei eveni­mente. Şi numărul participanţilor a fost unul pe măsura eforturilor depuse de organizatori, acesta ridicându-se la 2.436. Ar mai fi de adău­gat faptul că numeroase per­soane care au apelat la serviciile Centrului din Râmnicu Vâlcea s-au interesat de posibilitatea de a găsi un loc de muncă în state din Vestul Europei.

Ce îşi propune Europe Direct în 2015

Chiar dacă anul 2014 a fost unul foarte reuşit, reprezentanţii Europe Direct au obiective ambiţi­oase şi doresc ca activităţile desfă­şurate în acest an să fie mai multe şi mai variate. În rândurile de mai jos vom prezenta obiectivele princi­pale pe care ED Vâlcea şi le propune în 2015, grupate pe diferite categorii.
Priorităţi de comunicare: 2015 – Anul european pentru dez­voltare, Competitivitatea şi ocupa­rea forţei de muncă în Europa, Europa în slujba cetăţenilor, Rolul Europei la nivel mondial.
Evenimente pentru Public-ţintă specific:
Activitatea 1 – „Ca să fii competitiv, trebuie să fii creativ – O Europă creativă” – cursuri practice – grup-țintă liceeni;
Activitatea 2 – „Europa 2015 și contextul internațional” – training – grup-țintă jurnaliști;
Activitatea 3 – „EUROPE DIRECT Summer School – 2015 – Anul European pentru Dezvoltare” – școală de vară – grup – țintă elevi şi studenți;
Activitatea 4 – „Prin comunicare către leadership” – tabără tematică pentru voluntarii ED Vâlcea;
Activitatea 5 – „Al treilea sector” – dezbatere despre economia socială ca alternativă pentru ocuparea forței de muncă – grup-țintă ONG-uri;
Activitatea 6 – „Atelier EUROPA” – program de vacanță – grup-țintă elevi gimnaziu;
Activitatea 7 – „Ora ta de informare”;
Activitatea 8 – „For us, for Europe” – cursuri de dezvoltare personală pentru tineri.
Evenimente pentru Publicul larg:
Activitatea 1 – „ED în sprijinul comunității” – evenimente ad-hoc la cererea comunității locale;
Activitatea 2 – „9 Mai – e și ziua ta…” – concurs de cultură generală și alte evenimente;
Activitatea 3 – „Europe Direct schimbă vieți” – eveniment de ani­ver­sare a 10 ani de informare euro­peană în Biblioteca Județeană Vâlcea.
Evenimente pentru jurnalişti: conferinţe de presă; training pentru jurnaliști; curs „Managementul pro­iec­telor cu finanțare”; participarea la orice eveniment de comunicare europeană; parteneriate punctuale pentru cele mai importante activități ale Centrului adresate publicului larg.
Informaţiile prezentate mai sus ne-au fost oferite de Dana Rădu­lescu şi Ioana Mazilu-Ma­no­lescu, consilieri de comunicare ai Centrului Europe Direct Vâlcea.