Centrul de Sănătate, propunerea liberalilor pentru Bălcești


În data de 22 mai 2018, grupul consilierilor liberali din cadrul Consiliului Județean Vâlcea a depus un proiect de Hotărâre de Consiliu Județean în vederea înființării unui Centru de Sănătate Multifuncțional în localitatea Bălcești. Proiectul de hotărâre propus de cei 13 consilieri județeni liberali prevede modificarea statului de funcții al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea astfel încât în localitatea Bălcești să poată fi deschis un Centru de Sănătate Multifuncțional cu 13 paturi care să funcționeze în subordinea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. Aprobarea proiectului de hotărâre propus de consilierii județeni ai PNL reprezintă cea mai bună și rapidă soluție de a oferi celor peste 50.000 de locuitori din sud-vestul județului Vâlcea acces rapid la servicii minime medicale. Consilierii județeni liberali subliniază că în vederea asigurării asistenței medicale pentru localitățile din zona de sud-vest a județului (după desființarea în anul 2011 a Spitalului Bălcești), a fost organizată încă din anul 2015 o structură în cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. Din păcate, pentru că, până acum, nu au fost prevăzute posturi pentru aceasta, nici acum Centru de Sănătate propus nu este funcțional, ceea ce privează cei 50.000 de locuitori ai zonei de asistență medicală.
Propunerea consilierilor județeni ai PNL reprezintă cea mai bună soluție și pentru că necesită cheltuieli de funcționare mai mici în comparație cu alte variante prevăzute de lege: centre de sănătate cu personalitate juridică, centre medico -sociale etc. Mai mult decât atât, în condițiile în care Consiliul Local al orașului Bălcești nu are resurse financiare necesare funcționării unui Serviciu de Sănătate organizat sub autoritatea sa, iar cetățenii cărora s-ar adresa au domiciliul și în alte localități din zonă, este în responsabilitatea Consiliului Județean asigurarea accesului celor 50.000 de cetățeni la asistență medicală. Reprezentanții PNL Vâlcea își exprimă speranța că acest proiect de hotărâre va fi susținut de toate forțele politice din Consiliul Județean Vâlcea și în special de președintele CJ și al PSD, Constantin Rădulescu, care a promis, în repetate rânduri, încă de acum doi ani, găsirea unor soluții pentru asigurarea asistenței medicale a locuitorilor din zona Bălcești. Ținând cont că până în prezent aceste promisiuni nu s-au materializat, precum și de faptul că soluția liberalilor vâlceni este cea mai rapidă și ieftină variantă pentru asigurarea asistenței medicale celor peste 50.000 de locuitori din sud-vestul județului Vâlcea, nu vedem niciun motiv serios pentru neadoptarea acestui proiect de hotărâre în ședința CJ de la finele acestei luni.
În cadrul întâlnirii de ieri dimineață, propunerea a fost respinsă din cauza lipsei unui raport de specialitate obligatoriu în astfel de situații dar și a unei expuneri de motive superficiale.