Cefalee, insuficiențe respiratorii și afecțiuni cardiace


• acestea sunt o parte din urgențele la care a intervenit SMURD-ul

În ultimele două zile, membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru 14 situaţii de urgenţă.  Echipajele au intervenit în localităţile Râmnicu Vâlcea, Berbeşti, Sineşti, Alunu, Drăgăşani, Racoviţa, Măciuca, Suteşti şi Brezoi pentru: cefalee, stări generale de rău, insuficienţe respiratorii, stări febrile şi hipertensiune arterială.  După acordarea primului ajutor calificat, pacienţii au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.