Ceasul rău


O femeie din Horezu a fost la un pas de moarte din vina unui alt participant la trafic

Marți, în jurul orei 18.00, Gheorghe G., de 30 ani, din oraşul Horezu, a condus un autoturism pe DJ 669 – Horezu, iar la pătrunderea pe D.N. 67 nu a acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul, condus regulamentar de către Elena P. În urma manevrei imprudente executate de șoferul din Horezu, cele două autoturisme au intrat în coliziune frontală.

Din accident a rezultat rănirea gravă a Elenei P., căreia i-au fost acordate îngrijiri medicale la Spitalul orăşenesc Horezu, unde i s-a stabilit diagnosticul de fractură gambă stânga, traumatism cranio-cerebral acut deschis, cu plagă contuză, hematom subcutanat re­giunea frontală, plăgi tăiate pro­funde, regiunea genunchi bilateral.

Cei doi conducători auto implicați în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. De asemenea, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

 

Din cauza neatenției, un șofer râmnicean a provocat un accident în Râureni

Tot marți, în jurul prânzului, un cetățean din Râmnicu Vâlcea, Toma D., de 24 ani, a condus un autoturism pe DN 64 în localitatea Râureni. Venind din direcţia Râmnicu Vâlcea – Drăgăşani, nu a păstrat o distanţă regulamentară în mers faţă de un alt autoturism, condus de Gheorghe E., de 36 ani, din Piteşti. Din cauza imprudenței șoferului vâlcean, cele două autoturisme au intrat în coliziune.

În urma producerii evenimentului, a rezultat rănirea uşoară a ambilor conducători auto. Aceștia au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

 

Un bărbat beat le-a dat „de furcă” polițiștilor

• doar cătușele au reușit să îl calmeze pe acesta

Zilele trecute, oamenii legii vâlceni au fost sesizaţi asupra faptului că un cetățean manifestă un comportament violent în familie, atât verbal, cât şi fizic.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că vinovatul pentru comiterea acestor fapte se numește Ion C. și are 29 de ani. În acele momente, el se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având un comportament agresiv faţă de persoana apelantă şi de organele de poliţie. Din motive obiective, oamenii legii au fost nevoiți să uzeze de cătușele din dotare pentru a-l imobiliza şi conduce la sediul poliţiei pe recalcitrant. Ulterior, bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru faptele comise.