Ceasul rău


Supărat că a pierdut la „păcănele”, un tânăr s-a răzbunat pe aparatul buclucaș

Zilele trecute, oamenii legii au început cercetările faţă de Cosmin N., de 29 ani, din municipiul Rm. Vâlcea, care la data de 27 iulie, fiind sub influenţa alcoolului, a lovit cu pumnul monitorul unui aparat electronic de jocuri dintr-un local de alimentaţie publică ce funcţionează în perimetrul Staţiei CF Rm. Vâlcea, spărgându-l. Fapta sa face obiectul cercetărilor într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de distru­gere, în dauna unităţii proprietare a aparatului în cauză, urmând ca bărbatul să achite contravaloarea distrugerii.

Apropierea anotimpului rece sporește numărul furturilor de masă lemnoasă

Poliţiştii oraşului Brezoi l-au depistat, zilele trecute, în cătunul Valea lui Stan, pe Ion G., de 53 ani, care deţinea cantitatea de 4 mc., material lemnos, de foc, specia fag, pentru care nu a putut face dovada provenienţei. Cantitatea de material lemnos depistată a fost confiscată şi predată în custodia Ocolului Silvic Voineasa, bărbatul fiind sancţionat contravenţional.

Totodată, în comuna Sălătrucel a fost depistată Mihaela M., de 23 ani, din oraşul Călimă­neşti, care transporta cu o autoutilitară, cantitatea de 1,5 mc., material lemnos, de foc, specia fag, pentru care nu a prezentat aviz de însoţire a mărfii. S-a luat măsura sancţionării contravenţionale a femeii, dispunându-se și confiscarea materialului lemnos, care a fost predat organelor silvice în vederea valorificării.

Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru furt

Miercuri, poliţiştii din Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi de către Mărioara S., cu privire la faptul că o persoană a pătruns în incinta imobilu­lui său din municipiu, de unde a sus­tras, dintr-un portofel aflat pe masa din sufragerie, suma de 350 lei. În baza sesizării, la faţa locului s-au de­plasat oamenii legii, care, în urma veri­ficărilor şi investigaţiilor efectuate, l-au depistat pe principalul suspect, în persoana lui Stan D., de 38 ani, tot din municipiu. Bărbatul şi-a recunoscut fapta, iar suma de bani sustrasă a fost recuperată în totalitate şi restituită păr­ţii vătămate. În cauză s-a întocmit do­sar penal pentru săvârşirea infrac­ţiu­nii de furt calificat.