Ceasul rău


Trei minori au creat un prejudiciu de 2.000 lei

În data de 22 aprilie, în jurul orei 08.00, poliţiştii din comuna Costeşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în noaptea de 21/22, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie într-o locuinţă. În baza informațiilor primite, oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că autorii au sustras unitatea, monitorul şi tastatura unui calculator. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit ca principali suspecţi pentru comiterea acestui furt trei minori din localitate, de 12, 13, respectiv 15 ani. Oamenii legii au extins cercetările şi au stabilit că minorii sunt prezumtivii autori ai altor trei cazuri de furt calificat, întregul prejudiciu fiind estimat la aproximativ 2.000 lei. Cele trei componente de calculator furate au fost recuperate, acestea urmând să fie predate părţilor vătămate. Cercetările continuă pentru a se proba întreaga activitate infracţională a minorilor.

Cinci dosare penale pentru pescuit ilegal

În dimineața zilei de luni, poliţiştii din comuna Galicea au desfășurat câteva acțiuni în vederea prevenirii și combaterii braconajului piscicol. Cu această ocazie, oamenii legii au constatat două infracţiuni referitoare la  producerea, importul, deţinerea, uti­­li­zarea sau comercializarea unel­te­lor de plasă, de tip monofilament, fiind aplicate șase sancţiuni contraven­ţionale, în valoare de 1.200 lei.

Astfel, poliţiştii au depistat doi cetățeni, de 46, respectiv 40 ani, ambii din oraşul Băbeni, care deți­neau ilegal plase de acest tip și pes­cu­iau pe râul Olt, pe raza comunei Ioneşti. Pentru fapta lor, oamenii legii le-au întocmit dosare penale sub as­pectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 64, lit. m, din OUG 23/2008, fiind dispusă și măsura ridicării usten­si­lelor de pescuit (trei lansete cu mu­linetă şi 10 plase de tip monofilament) în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, poliţiştii au mai depistat trei bărbați, doi din orașul Băbeni și unul din Galicea, în timp ce pescuiau cu undiţe, în aval de barajul Marcea, în perioada de prohibiţie şi fără a deţine permise de pescuit. Aceştia au fost sancţionaţi contraven­ţional pentru aceeași infracțiune.

Tânăr din Drăgășani, cercetat pentru deținere ilegală de armă

Luni, poliţiştii din municipiul Drăgăşani au fost informați că un tânăr de 26 de ani, din municipiu, deţine fără drept o armă neletală, în caz fiind vorba despre o puşcă cu aer comprimat. În urma verificărilor, arma neletală, de calibru 4,5 mm, a fost identificată în locuinţa tânărului, fiind predată de acesta în vederea continuării cercetărilor. Arma nu prezintă elemente de identificare, iar tânărul nu deţine documente de provenienţă sau de deţinere legală. Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase vor continua cercetările pentru stabilirea situaţiei de fapt, iar la finalizarea acestora vor înainta soluţia procedurală pentru confirmare parchetului local.

Doi bărbați au vânat un căprior în comuna Stoenești. Acum riscă 8 ani de închisoare

În noaptea de 21/22 aprilie, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase, în baza Planului Naţional „BRACONIERUL-OGARUL” 2013, au acţionat, împreună cu poliţiştii din Stoeneşti și sprijiniţi de reprezentanţii AVPS BRAI, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de braconaj cinegetic.

Cu această ocazie, au fost identificaţi pe raza fondului cinegetic Olăneşti, în comuna Stoeneşti, doi bărbați, de 21, respectiv 63 ani (primul fiind membru vânător şi deţinător legal de armă), care au vânat, fără autorizaţie, un exemplar de căprior. Asupra acestora a fost identificată o armă de vânătoare cu glonţ şi un dispozitiv de ochire pe timp de noapte. Cercetările sunt continuate de către oamenii legii, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vânătoare fără autorizaţie, vânătoare prin utilizarea dispozitivelor care permit ochirea şi tragerea pe timp de noapte, uz de armă letală fără drept şi efectuarea fără drept a operaţiunilor cu arme sau muniţii, riscând o pedeapsă cu închisoarea de până la 8 ani.

Minori audiaţi  pentru furtul unui lănțișor din aur

La data de 22 aprilie, în jurul orei 22.30, poliţiştii municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizați cu privire la faptul că mai mulți tineri au sustras, prin violenţă, o podoabă de la gâtul unei persoane. Din primele cercetări efectuate de oamenii legii, a reieșit faptul că victima a fost acostată de un individ, care a împins-o şi a depo­sedat-o de obiectul valoros, după care a fugit împreună cu o altă persoană, într-o direcţie necunoscută.

Ulterior, în urma efectuării investi­gaţiilor şi cercetărilor, poliţiştii au reuşit identificarea a două persoane care corespundeau semnalmentelor suspecţilor tâlhăriei, aceștia aflându-se în apropierea locului faptei. Este vorba despre doi minori, de 16 și 17 ani, ambii din comuna Câineni. Cu ocazia controlului corporal sumar, oamenii legii au identificat un lănțișor de culoare galbenă, ce corespundea descrierii făcute de partea vătămată.

Tinerii au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri, iar poliţiştii au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore faţă de unul dintre învinuiți, urmând ca celălalt tânăr să fie cercetat în stare de libertate.