Ceasul rău


Transporturile Feroviare, în acțiune

În această săptămână, poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi Vâlcea şi cei din cadrul posturilor de poliţie TF subordonate, au desfăşurat activităţi în vederea prevenirii faptelor antisociale şi pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică în staţii şi pe trenurile de persoane. Prin acţiunile desfăşurate, împreună cu efective de jandarmi şi lucrători din cadrul CFR, s-a urmărit combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală (furturi de la călători, de la infrastructura feroviară, aruncări cu piatra asupra garniturilor de tren etc.) şi a fenomenului de călătorie frauduloasă. În urma celor 24 de controale desfăşurate, au fost patrulate 53 de trenuri şi 30 de staţii, fiind legitimate 84 persoane. Au fost depistaţi 46 călători frauduloşi şi au fost aplicate 23 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.750 lei. În zilele de 14 – 15 februarie, lucrătorii biroului şi posturilor TF subordonate, au acţionat împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea pe linia prevenirii sustragerilor de materiale feroase, fapt pentru care echipele comune constituite au efectuat controale la centrele de colectare deşeuri feroase şi neferoase de pe raza judeţului, iar acolo unde au fost constatate nereguli s-au luat măsuri legale. În urma unui control efectuat de poliţiştii din cadrul P.P. TF Drăgăşani, în data de 14 februarie, în faţa punctului de lucru al unei societăţii a fost identificat un bărbat, de 26 ani, din mun. Rm. Vâlcea, care transporta cu ajutorul unui autoturism, 6,5 kg mantie din plumb (înveliş de protecţie cablu telecomunicaţii) şi 2,10 m cablu cupru telecomunicaţii, pentru care nu a prezentat documente de provenienţă. S-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu suma de 1.000 lei, conform legii 12/1990, iar cantitatea de materiale neferoase a fost ridicată pentru continuarea cercetării. În data de 18 februarie, în urma unei acţiuni efectuată în sistem integrat de poliţiştii P.P. TF Călimăneşti, împreună cu cei P.P. Câineni, au fost prinşi în flagrant un bărbat, de 32 ani şi un altul, de 28 ani, ambii din localitatea Turnu Roşu, judeţul Sibiu, pe raza Haltei de mişcare Valea Fratelui, în timp ce sustrăgeau componente din infrastructura feroviară. Li s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt piese şi componente de la infrastructura feroviară. Împreună cu jandarmii şi personal CFR, lucrătorii biroului vor desfăşura, la sfârşitul săptămânii, activităţi pe linia prevenirii faptelor de natură contravenţională sau penală care aduc atingere sănătăţii, integrităţii sau patrimoniului călătorilor.

Moarte suspectă a unui bebeluș

La data de 20 februarie, Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost sesizată de către personalul medical din cadrul Serviciului de Medicină Legală Vâlcea, cu privire la faptul că, la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, se află cadavrul unui nou-născut. În temeiul sesizării, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, care a constatat că nou-născutul are 26 de zile și este din municipiul Rm. Vâlcea. Din primele verificări, s-a stabilit că, în data de 19 februarie, la secţia UPU a Spitalului Judeţean Vâlcea a fost adus un nou născut în stop cardio-respirator şi au fost efectuate manevre de resusci­tare, însă fără a avea vreun rezultat. S-a procedat la examinarea ext­erioară a cadavrului, ocazie cu care nu au fost constatate urme vizibile de violenţă sau de altă natură. În cauză, urmează ca, în funcţie de concluziile desprinse din raportul de constatare medico-legală, să se propună soluţie procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea.

BMW, condus sub influența băuturilor alcoolice

La data de 20 februarie, un bărbat, de 33 de ani, din oraşul Călimăneşti, a fost depistat în timp ce a condus un autoturism marca BMW, pe strada Calea lui Traian – Rm. Vâlcea, având o concentraţie alcoolică în aerul expirat de 0.69 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal faţă de acesta, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice, având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală. În data de 20 februarie, un bărbat, de 48 ani, din mun. Rm. Vâlcea, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen pe strada Tineretului – Rm. Vâlcea, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată. S-a întocmit dosar penal faţă de acesta, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Condamnaţi opriţi în trafic

În data de 20 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiune Voineasa, au desfăşurat activităţi în vederea punerii în aplicare a două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea privind un bărbat, de 32 ani şi unul de 56 ani, din localitate, care au fost condamnaţi de instanţa de judecată din cadrul Judecătoriei Brezoi la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an şi 6 luni. Magistraţii au precizat că, în urma unui conflict, aceștia au lovit un bărbat, provocându-i leziuni care au necesitat mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale. În baza informaţiilor deţinute, poliţiştii vâlceni au organizat un filtru pe DN 7 – Călimăneşti, ocazie cu care au oprit în trafic un autoturism marca Volkswagen, în care se aflau persoanele în cauză. Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, urmând a fi conduşi al Penitenciarul Colibaşi, în vederea executării pedepsei.

A fost prins principalul suspect al unui furt

În ziua de 19 februarie, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la furtul dintr-o locuinţă din comuna Glăvile, comis de persoane necunoscute, a sumei de 350 lei. În urma activităţilor de investigaţii efectuate de poliţişti, s-a reuşit identificarea prezumtivului autor în persoana lui bărbat, de 40 ani, din com. Stăneşti, care locuieşte fără forme legale în localitatea Glăvile. Bărbatul este cercetat, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.