Ceasul rău


politia_rutiera2Poliţiştii vâlceni au identificat doi conducători auto care au încălcat prevederile codului rutier

Miercuri, 3 octombrie, în jurul orei 16.00, poliţiştii rutieri l-au depistat pe Ionuţ R., de 32 ani, din Rm. Vâlcea, conducând pe strada Ciocârliei din municipiu un autoturism marca  BMW, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Celui în cauză i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

*     *     *

Joi, 4 octombrie, în jurul orei 03.30, pe strada Mihai Viteazu din Râmnicu Vâlcea a fost depistat Ionuţ Ş., de 27 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism marca Audi sub influenţa băuturilor alcoolice. Rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a fost 0.42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la UPU Râmnicu Vâlcea, acolo unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei exacte. De asemenea, s-au întocmit documente procedurale, urmând ca cercetările să fie continuate de poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea.

Accidente mortale în judeţul Vâlcea

În data de 3 octombrie, în judeţul Vâlcea au avut loc două accidente rutiere soldate cu 2 morţi. În jurul orei  09.15, Cosmin T., de 25 ani, din municipiul Drăgăşani, în timp ce conducea un autoturismul marca Opel Astra pe D.J. 645 A, pe raza comunei Orleşti, la km 4+700m., din direcţia Prundeni către Scundu, l-a acroşat cu partea stânga faţă a autovehiculului pe Aurel D., de 77 ani, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. Ca urmare a accidentului, a rezultat vătămarea pietonului, acesta decedând în drum spre spital.

Conducătorul auto a fost testat  cu aparatul etilotest, rezultatul fiind unul negativ, după care a fost condus la Spitalul Municipal Drăgăşani, acolo unde i-au fost recoltate probe biologice. În cauză urmează să se efectueze cercetări faţă de Cosmin T. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

*     *     *

Tot miercuri, în jurul orei 13.00, poliţiştii vâlceni aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe strada Calea lui Traian din municipiul Rm. Vâlcea. Ajunşi la faţa locului, aceştia au constatat că un autoturism marca BMW, care se deplasa din direcţia Nord – Sud, condus de Oswald M., de 40 de ani, din municipiul Rm. Vâlcea, nu a acordat prioritate de trecere Georgetei B., de 76 ani, din municipiul Rm. Valcea, acroşând-o în timp ce traversa strada pe marcajul pietonal. În urma impactului, Georgeta B. a fost transportată la Spitalul Judeţean Vâlcea, acolo unde, din păcate, a şi decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Confecţiona cartuşe pentru vânătoare în propria locuinţă

Miercuri, 3 octombrie, poliţiştii Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Prundeni, împreună cu un poliţist din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Vâlcea, însoţiţi de specialist criminalist din cadrul Poliţiei municipiului Drăgăşani, în baza unei autorizaţii de percheziţie emisă de Judecătoria Drăgăşani, au efectuat o percheziţie la domiciliul lui Ion G., de 60 ani, din comuna Scundu, prilej cu care au identificat elemente de muniţie şi instrumente pentru confecţionarea artizanală a cartuşelor pentru arme de vânătoare (matriţe, prese, dispozitive de calibrat cartuşe), toate deţinute ilegal.

În cauză s-a întocmit dosar penal în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu arme şi muniţii, faptă prevăzută de art. 141 din Legea 295/2004.