Ceasul rău


Comerţ ilegal cu echipament sportiv

treninguri• Jandarmeria a dat peste un individ cu un portbagaj plin de treninguri

Criza îi obligă pe toţi mai mulţi să încerce soluţii dintre cele mai disperate ca să-şi câştige existenţa. Ignorând legea şi pariind pe refugii dincolo de litera acesteia, îşi riscă libertatea pentru un ban câştigat repede. Acelaşi scenariu pare să se fi desfăşurat şi joi seara, atunci când, în jurul orelor 19.00, jandarmi din cadrul din cadrul structurii de ordine publică a municipiului Drăgăşani aflaţi în misiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale în zona de responsabilitate, au depistat un bărbat care oferea spre vânzare din portbagajul treninguri1unui autoturism, 127 de articole sportive (treninguri) cetăţenilor aflaţi în trecere, fără a deţine documente de provenienţă pentru bunurile comercializate.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta se numeşte C. Va­sile de 26 de ani domiciliat în locali­tatea Ioneşti şi a achiziţionat bunurile pentru a le revinde în municipiul Drăgăşani. Jandarmii l-au sancţionat contravenţional pe C.Vasile cu amendă în valoare totală de 1000 lei conform prevederilor art.1, lit. e din Legea 12/1990 republicată, iar marfa comercializată  a cărei provenienţă nu a putut fi justificată a fost ridicată în vederea confiscării.

Poliţia Rutieră a dat amenzi de peste 15.000 lei

politia_rutieraDe-a lungul întregii zile de joi, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au acţionat pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi în vederea prevenirii evenimentelor rutiere şi a depistării conducătorilor auto care încalcă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au  controlat  125 autovehicule, au reţinut 7 permise de conducere şi au întocmit 77 procese verbale,  aplicând 101 de sancţiuni contravenţionale, din care 54 aplicate pentru depăşirea vitezei maxime admise pe respectivul sector de drum.

Poliţiştii din cadru Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii comiterii de fapte antisociale şi producerii de evenimente rutiere, având ca rezultat aplicarea a 68 de sancţiuni  contravenţionale, în valoare de 15. 120 lei, controlarea a 70 de autovehicule, legitimarea a 138 persoane, controlarea a 11 paznici.

De asemenea, poliţiştii din cadru Poliţiei municipiului Drăgăşani au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii comiterii de fapte antisociale şi producerii de evenimente rutiere, având ca rezultat aplicarea a 15 de sancţiuni  contravenţionale, în valoare de 3090 lei, controlarea a 31 de autovehicule, legitimarea a 62 persoane.

hoti_1Cercetat pentru furt calificat

Joi, la prânz, în jurul orei 13.00, poliţiştii Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Pietrari au fost sesizaţi  de către R. Olga, din comuna Costeşti, cu privire la faptul că, în  aceeaşi zi, în intervalul orar 09.00-12.00, în timp ce aceasta era plecată de la domiciliu, P. Ion i-a sustras din gospodărie mai multe obiecte metalice, respectiv un cadru metalic, mai multe foi de tablă şi unelte agricole. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, constatând că aspectele sesizate se confirmă, din curtea locuinţei părţii vătămate fiind sustrase aproximativ 30 kg material feros. În cauză, s-a întocmit dosar penal faţă de P. Ion sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Fără permis, în traficul dimineţii

Joi dimineaţa, la ora 05.40, poli­ţiştii rutieri au oprit în trafic pentru con­trol, pe DJ 605 A- oraşul Berbeşti, un autoturism marca Dacia Logan. În urma verificărilor în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a stabilit că auto­vehiculul era conduc de către R. Richard, de 35 de ani, din comuna Livezi şi că acesta are dreptul de a conduce suspendat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni la regimul rutier. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspen­dat.

Alcoolul, mereu prezent la volan

În aceeaşi zi, ora 23.10, poliţiştii Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Horezu, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe DJ 605 A, pe raza localităţii Ma­teeşti, au oprit pentru control un auto­turism marca Dacia, condus de către D. Gheorghe, din comuna Mateeşti.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost transportat la Spitalul orăşenesc Horezu, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări faţă de D. Gheorghe sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Accident grav la Ioneşti

Joi în jurul orei 11.12, C. Manuel, de 40 ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj, a condus autoturismul marca Skoda, pe DN 64 – pe raza comunei Ioneşti, iar la km. 90 + 700 m a acroşat-o pe Geta G., de 52 ani, din comuna Mălureni, judeţul Argeş, care se angajase în traversarea străzii, în fugă, prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma impactului, a rezultat rănirea pietonului care a fost trans­portat la Spitalul municipiului Drăgă­şani, în vederea acordării de îngrijiri medicale, stabilindu-i-se diagnosticul de fractură picior drept.

Cele două persoane au fost tes­tate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în ambele cazuri, fiindu-le, totodată, recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoo­lemiei.

DN 64, pretextul vitezei

Tot joi, dar la orele amiezii, mai precis 15.00, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui alt accident rutier pe DN 64. În urma cercetării la faţa locului, Poliţia a stabilit că T. Lilian, de 43 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea a condus un autoturism marca VW Polo pe DN 64, pe raza localităţii Vlădeşti, iar la km 120+610 m pe fondul neadaptării vitezei de deplasare în interiorul loca­li­tăţii a lovit în partea stângă-spate un autoturism Suzuki, condus de O. Dorin, care fără să se asigure, s-a an­gajat în efectuarea unui viraj la stân­ga. În urma impactului, a rezultat vătă­marea corporală uşoară a con­ducătorului auto T. Lilian, fiind diag­nostic cu TCF.

Ambii conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, recoltându-li-se probe biologice de sânge în vedere stabilirii alcoolemiei.