Ceasul rău


Sancționați pentru furt de masă lemnoasă

• doi bărbați au fost prinși tăind arbori

În perioada 11 – 13 noiembrie, poli­ţiş­tii din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Pietrari, împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Privat Buila, au organizat şi des­făşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori şi sustragerea de material lemnos din fondul forestier. Cu această ocazie au fost con­trolate 30 autovehicule, legitimate 39 de per­soane şi aplicate 8 sancţiuni contra­ven­ţionale în valoare de 1.571 lei. În cursul zilei de luni, în comuna Bărbăteşti, pe fon­dul forestier din punctul „Valea Bună”, au fost depistate două persoane, în timp ce tăiau material lemnos. Este vorba de doi bărbați de 53 și 57 de ani, ambii din comu­na Pietrari, care până în momentul depis­tării, tăiaseră 5 arbori, din specia molid, şi îi depozitaseră în două căruţe cu intenţia de a-i sustrage. Celor în cauză le-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos.

Condamnat la 2 ani, depistat în Călimănești

Poliţiştii Biroului Urmăriri, împreună cu colegii lor din Călimăneşti au reuşit identificarea şi reţinerea unui cetățean de 36 de ani, condamnat la 2 ani închisoare, pen­tru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. În sar­cina acestuia, magistraţii Tribunalului Bre­zoi au reţinut faptul că, la data de 16.11.2008, în timp ce se afla pe strada Anton Pann, din municipiul Râmnicu Vâl­cea, a fost depistat de poliţiştii rutieri, conducând un autoturism marca Audi fără a poseda permis de conducere. Condam­na­tul a fost trimis în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al  I.P.J. Vâlcea, urmând să fie transferat la Penitenciarul Colibaşi în vederea executării pedepsei.

Dosar penal pentru condus mașină neînmatriculată

La data de 14 noiembrie, poliţiştii din Călimăneşti au organizat acţiuni preven­tive, atât la nivelul oraşului, cât şi în zona ru­rală arondată, în vederea prevenirii eve­ni­mentelor rutiere şi a depistării condu­că­torilor auto care încalcă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice. Cu ocazia activităţilor desfăşurate, au fost controlate 17 autovehicule, legitimate 25 per­soane, aplicate 4 de sancţiuni contra­venţionale în valoare totală de 670 lei fiind înregistrate şi 2 infracţiuni la regimul circulaţiei. Luni,  în jurul orei 15.00, poliţiştii rutieri din Călimăneşti au identificat pe DN 7, un bărbat de 34 ani, care conducea un autoturism marca Opel Vectra neînma­tri­culat şi cu numere de înmatriculare false. Astfel, cetățeanului din oraşul Călimăneşti i-a fost întocmit dosar penal pentru pu­ne­rea în circulaţie a unui autovehicul neîn­ma­triculat şi cu număr fals de înma­triculare.

Atenție la volan! Nu conduceți dacă sunteți obosiți!
• 59 de morți s-au înregistrat ca urmare a unor accidente rutiere • cauza: oboseala

În cursul  anului 2011, în România, din cauza oboselii accentuate  şi a  ador­mirii la volan, s-au produs 285 de acci­dente rutiere soldate cu 59 morți, 194 de răniți grav și 345 de răniți ușor. Pentru siguranța în trafic, conducerea în stare de oboseală constituie un real pericol. Obo­sea­la la volan se manifestă prin dimi­nua­rea vitezei de reacție, pierderea capacității de concentrare a atenției, deformarea per­cepției senzoriale, nehotărâre și greșeli decizionale. Pericolul generat de oboseala accentuată este amplificat de faptul că, în comparație cu șoferii care au consumat alcool, cei care tind să adoarmă la volan nu fac nici o încercare de a încetini sau de a evita impactul. Categoriile de persoane cele mai predispuse  sunt cei care conduc noaptea, șoferii care conduc vehicule co­mer­ciale pe distanțe lungi, tinerii fără expe­riență, dar și cei care suferă de tul­burări ale somnului. Pentru a putea con­duce autovehicule în condiții de siguranță, respectați următoarele recomandări ale polițiștilor: Odihniți-vă bine înainte de a porni la drum; Dacă nu vă simțiți bine sau suficient de odihniți, nu conduceți; Evitați administrarea de medicamente care afec­tează capacitatea de a conduce autove­hicule, dacă intenționați să plecați la drum; Etapizați-vă călătoria, prevăzând pauze pentru a mânca și a vă odihni; Evitați să conduceți pe timp de noapte. Șansele de implicare în accidente sunt mult mai mari noaptea târziu și dimineața devreme; Ca șoferi profesioniști, nu uitați că neres­pectarea timpilor obligatorii de conducere și de odihnă sunt abateri grave ce pot pune în pericol viața dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic.

Mulți  șoferi, atunci când li se instalea­ză semnele oboselii, cred că se pot autocon­trola și pot împiedica adormirea la volan, continuând să conducă. Dar, în realitate, o ațipire este o pierdere scurtă și neintențio­nată a cunoștinței, caracterizată  prin în­chi­derea ochilor pentru mai mult de câteva secunde, iar acesta vă poate costa  viața  dacă se întâmplă când sunteți la volan.

În timpul unei ațipiri de numai 4 se­cun­de, atunci când conduceți un auto­ve­hicul  cu viteza medie de 100 km/h, mașina dumneavoastră parcurge în mod necon­trolat o distanță de 111 metri!

Grupaj realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea