Ceasul rău


Furturile, 90% din infracțiunile stradale

La nivelul județului, infracțiunile stradale sesizate au cunoscut un ușor trend ascendent, de la 263 de fapte înregistrate în 2010 ajun­gându-se la 277, adică cu 5,3% mai mult. Ponderea cea mai mare o dețin furturile, 89,53% din total. Din categoria furturilor stradale, 87% au avut loc pe timpul nopții, iar 73,79% s-au comis în mediul ur­ban. Totodată, din datele furnizate de șeful IPJ Vâlcea, chestor Ion Stoica, numărul solicitărilor prin apelul unic de urgență 112 a cres­cut de la 5.632 în 2010 la 7.780 anul acesta, cu 38,1%.

Vâlcea, locul I la dosare penale în silvicultură

Inspectoratul Județean de Poliției Vâlcea împreună cu Direcția Silvică, ITRSV Vâlcea și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean au elaborat un plan de acțiuni, iar, ca urmare a activităților desfășurate a fost confiscată cantitatea de 259,251 mc material lemnos, ce a fost predată organelor silvice în vederea valorificării. S-a constatat o ușoară scădere a infracțiunilor silvice sesizate, de la 470 în semestrul I 2010 la 384 în primul semestru al acestui an. Referitor la activitatea de consta­tare, precizăm că au fost soluțio­nate 238 de dosare penale, cu 64 mai multe și au fost aplicate 162 de amenzi contravenționale în dome­niu, cu 137 mai multe. Vâlcea ocu­pă însă locul I la dosare penale întoc­mite și soluționate, condu­cerea IPJ Vâlcea sperând ca, după înființarea Serviciului pentru Delicte Silvice, rezultatele să fie mai bune.