Ceasul rău


politia_rutieraDe la untură au trecut la bani

Un localnic din Vlădeşti a rămas fără suma de 21.900 lei, după ce a primit în gospodăria sa mai multe persoane necunos­cute, sub pretext că vor să cum­pere untură. Luni, în jurul orei 13.00, la poarta bărbatului s-au prezentat mai multe femei de etnie rromă, dornice să achiziţio­neze untură. Profitând de naivi­tatea bărbatului care le-a invitat în gospodărie, una din femei s-a strecurat în casă şi dintr-un şifo­nier a sustras suma de 21.900 lei. Poliţiştii au demarat o anchetă şi încearcă să afle făptaşii.

Accident grav pe DN 67

Luni, la ora 13.20, pe DN 67, în Râmnic, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omeneşti. În timp ce conducea un autoturism marca Skoda, dinspre Horezu spre Râmnic, un bărbat de 42 de ani din Braşov, la intersecţia cu DJ 650, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un Chevrolet, condus de un tânăr de 21 de ani din Râmnic, care circula regula­mentar. În urma impactului, au fost accidentaţi grav un tânăr din Râmnic, pasager în Skoda, care a suferit o fractură la mâna dreaptă şi pasagerii din Chevrolet, de 33 şi 45 de ani, aceştia alegându-se cu fracturi de stern. Şi şoferul Skodei a suferit o contuzie ante­braţ bilateral. Ambii conducători auto nu consumaseră alcool.

„Scutul pădurii” dă rezultate

Planul de acţiuni comun al poliţiştilor de la Serviciul Ordine Publică, al celor din Brezoi şi a reprezentanţilor ITRSV Vâlcea, „Scutul pădurii 2011” dă rezul­tate. Au fost oprite şi verificate, în trafic, 63 de autovehicule, au fost legitimate 75 de persoane, s-au aplicat 35 de sancţiuni con­travenţionale, în valoare de 818 lei şi a fost confiscată cantitatea de 1,5 mc lemn.