Ceasul rău


„Giuleştenii” au ajuns pe mâna poliţiştilor

Oamenii legii au reuşit prinderea autorilor spargerii bancomatului de la Hidroelectrica Râmnicu Vâlcea. Este vorba de patru tineri bucureşteni, cu vârste cuprinse între 21 şi 28 de ani, care au comis mai multe infracţiuni de tâlhărie şi furt, aceştia făcând parte din gruparea ce se intitula „Giuleşti”. Amintim faptul că-n noaptea de 5/6 noiembrie 2010, tinerii cu feţe acoperite cu cagule au pătruns în incinta societăţii comerciale, l-au imobilizat şi agresat pe agentul de pază, l-au deposedat de armamentul şi muniţia din dotare, au tăiat cu un polidisc bancomatul sustrăgând suma de 159.370 lei. Prejudiciul creat s-a ridicat la 275.000 lei. În seara zilei de marţi, 19 aprilie, aceştia au fost prezentaţi Tribunalului Vâlcea, magistraţii dispunând arestarea preventivă pentru 29 de zile. Pentru faptele comise, suspecţii riscă o pedeapsă privativă de libertate între 15-25 de ani. La documentarea cazului, au participat şi specialiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Vâlcea.

Condamnat la închisoare, depistat în Vaideeni

Poliţiştii Biroului Urmăriri, alături de colegii din Vaideeni, au reuşit identificarea şi reţinerea unui bărbat de 44 de ani din Vaideeni, condamnat definitiv la doi ani de închisoare pentru conducere fără permis. Condamnatul a fost încarcerat în arestul IPJ Vâlcea, urmând a fi transferat la Penitenciarul Colibaşi.

900 m cablu sustras la Alunu

Poliţiştii din Alunu au fost sesizaţi prin 112 de faptul că, persoane necunoscute au sustras cablu electric din reţeaua de joasă tensiune, din satul Roşia. Cercetările au atestat că fapta s-a comis într-o zonă izolată din sat, unde au fost demolate casele, în apropierea carierei miniere Alunu. Având în vedere că reţeaua era alimentată cu energie electrică, autorii au întrerupt curentul şi au sustras 900 m liniari de cablu. Se caută autorii faptei.