Ceasul rău


Saliva l-a dat de gol

• un hoţ a fost identificat în urma analizei unei probe papilare

În urma prelucrării mijloacelor de probă ridicate de la faţa locului, criminaliştii vâlceni au reuşit identificarea principalului suspect în cazul unui furt din locuinţă comis în noaptea de 31.03/01.04.2011, la  locuinţa unui cetăţean din munici­piul Drăgăşani. Este vorba de un tânăr de 21 de ani din Drăgăşani, identificat în urma prelucrării unei probe papilare identificată şi prele­vată de poliţişti, de la faţa locului. Suspectul este acum cercetat penal pentru furt calificat.

Din şoferi, pietoni

• cinci conducători auto au rămas fără permisele de conducere

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acţiunile pe şoselele vâlcene, pentru prevenirea eveni­mentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto şi a pietonilor cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Aceştia au desfăşurat acţiuni pe linie de prevenire a evenimentelor rutiere, în special pe viteză care reprezintă principala cauză generatoare de accidente rutiere. Astfel, au fost aplicate 79 de sancţiuni contravenţionale, din care 40 pentru depăşirea regimului legal de viteză şi 2 pentru neres­pectarea prevederilor legale privind transportul de persoane. De ase­me­nea, au fost suspendate un număr de 5 permise de conducere (1 pentru viteză şi 4 pentru depă­şire neregulamentară).

Grupaj realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea