Ceasul rău


La 18 ani, autorul mai multor furturi
În urma unei acţiuni organizate a efectivelor Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, în cooperare cu efective din cadrul Biroului Transporturi Feroviare Vâlcea şi Serviciului de Investigaţii Criminale, miercuri a fost identificat principalul suspect al mai multor fapte de tâlhărie comise în municipiul Râmnicu Vâlcea. Astfel, după trei zile de investigaţii, poliţiştii au identificat şi reţinut în flagrant în zona Gării din Râmnicu Vâlcea pe un tânăr de 18 ani, din comuna Bărbăteşti.  Tânărul acţiona în jurul orelor 14.00, alegându-şi victime de sex feminin, având grijă ca în momentul comiterii faptelor prin preajmă să nu fie şi alţi trecători. Acesta le deposeda de bijuterii, respectiv lănţişoare, acţionând prin metoda smulgerii, purtând în momentul comiterii faptelor obiecte de îmbrăcăminte cu glugă, astfel încât victimele nu puteau să ofere detalii cu privire la trăsăturile acestuia. În acest mod, tânărul respectiv a comis o faptă de tâlhărie în data de 04.04.2011, în Râmnicu Vâlcea, pe strada Matei Basarab, victima fiind o fată de 20 de ani, din comuna Olanu, care a rămas fără lănţişorul din aur. În urma verificărilor a fost stabilit şi locul unde acesta a ascuns bunurile rezultate în urma comiterii faptelor, iar în prezent, suspectul se află în arestul IPJ Vâlcea, fiind reţinut în baza unei ordonanţe pentru 24 de ore şi urmând ca astăzi să fie prezentat Judecătoriei cu propunere de arestare.

Ilegal, cu locuinţa pe teritoriul OS „Buila”

În data de 06.04.2011, poliţiştii din Horezu au fost sesizaţi verbal de către un reprezentant al Ocolului Silvic „Buila” că în zona împădurită din cadrul Ocolului Silvic, în punctul numit „Macriş” o persoană de sex feminin şi-a improvizat o locuinţă. Poliţiştii s-au deplasat în punctul menţionat, unde au identificat o femeie de 38 de ani, din Găieşti, judeţul Dâmboviţa, care a declarat verbal că nu are unde să locuiască, că a fost dată afară de părinţi şi că doreşte să rămână în pădure, în acel loc. Persoana în cauză deţinea documente de identitate, iar în urma verificărilor s-a stabilit că mama sa a anunţat dispariţia  poliţiştilor din Dâmboviţa, spunând că fiica sa a plecat benevol,de mai multe ori de la domiciliu, de această dată fiind plecată din data de 14.03.2011. Femeia a refuzat să părăsească locul în cauză, deşi i s-a adus la cunoştinţă că se află pe o proprietate privată.

 

Grupaj realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea