Ceasul rău


Cu găinile-n BMW

În dimineaţa zilei de ieri, un echipaj de poliţie, din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, a oprit pentru control, pe DN 67, în cartierul Căzăneşti, un autoturism, marca BMW, în care se aflau un cetăţean din Câineni şi alţi patru din Budeşti. Cu ocazia verificării efectuate asupra autoturismului, în portbagaj au fost identificate două cazane din cupru şi 15 găini, a căror provenienţă nu a putut fi justificată. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că păsările au fost sustrase, în timpul nopţii, de la locuinţa unui cetăţean din municipiul Drăgăşani, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii proprietarilor celor două cazane. Pe numele suspecţilor, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Şi la Mihăeşti, poliţiştii au identificat ieri după-amiază, în timpul unei patrulări, în satele Gurişoara şi Govora Sat, pe o femeie de 49 de ani din comuna Bascov, judeţul Argeş şi altele două din comuna Buneşti, judeţul Vâlcea, care aveau asupra lor 5 găini, pe care le sustrăseseră din curtea unui localnic. Poliţiştii au deschis un dosar penal, pe numele celor trei tinere,  pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Prostituate amendate pe Valea Oltului

Poliţiştii din Călimăneşti, împreună cu jandarmii montani, au desfăşurat activităţi specifice preventiv-reactive în sistem integrat, pentru combaterea şi sancţionarea abaterilor de la normele ce reglementează circulaţia pe drumurile publice şi pentru depistarea persoanelor suspecte aflate in zona popasurilor turistice situate pe DN. 7, ocazie cu care au aplicat un număr de 37 de sancţiuni contravenţionale, din care 28 pentru încălcarea prevederilor legislaţiei rutiere şi 9 pentru încălcarea prevederilor privind ordinea şi liniştea publică, valoarea totală a sancţiunilor aplicate fiind de 10.195 lei. Astfel, în timpul activităţilor, în parcarea unui motel de pe Valea Oltului  au fost depistate 5 tinere, cu vârste între 23 şi 32 de ani, din localităţile Călimăneşti, Brezoi şi Râmnicu Vâlcea, care acostau bărbaţi în vederea practicării de relaţii sexuale contra cost. Cele 5 tinere au fost sancţionate contravenţional cu câte 500 lei amendă, în conformitate cu prevederile legii 61/1991.

NU FIŢI INDIFERENŢI – PROTEJAŢI-VĂ PROPRIETATEA!

Actualul context socio-economic şi lipsa măsurilor minime de autoprotecţie au determinat o creştere semnificativă a faptelor de furt. Astfel, în primele două luni ale anului au fost înregistrate creşteri pe linia infracţiunile contra patrimoniului. Faptele cu cea mai mare pondere, atât la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea, cât şi la nivelul judeţului sunt furturile din locuinţe (în special din casele aflate în construcţie), furturile de animale şi păsări şi furturile din societăţi comerciale. Poliţia doreşte să tragă un semnal de alarmă tuturor cetăţenilor cu privire la faptul că adoptarea unui comportament preventiv, în ceea ce priveşte  asigurarea bunurilor proprii, constituie un  scut împotriva hoţilor şi denotă un act de responsabilitate şi interes, la îndemâna tuturor. Dacă deţineţi o societate comercială, este esenţială pentru prevenirea unei spargeri montarea de sisteme de pază şi alarmare. Acesta este cel mai important element de descurajare a hoţilor.  O altă măsură eficientă în prevenirea furturilor din societăţi comerciale este instruirea personalului cu privire la  modul de păstrare a valorilor monetare, vigilenţa în relaţiile cu publicul, luarea unor  măsuri speciale de siguranţă în cazul în care bunurile comercializate sunt de mare valoare. Dacă deţineţi o casă în construcţie cel mai important lucru este să aveţi grijă ce muncitori angajaţi, să anunţaţi Poliţia pentru luarea în evidenţă a acestora şi să nu lăsaţi materiale sau scule electrice neasigurate pe timpul nopţii. Nu este suficient să construiţi o magazie unde să le încuiaţi, deoarece acest tip de construcţie este vulnerabilă. Unele dintre cele mai eficiente măsuri în astfel de cazuri sunt asigurarea pazei pe timpul nopţii, împrejmuirea proprietăţii şi montarea unor sisteme de supraveghere sau un câine de pază. În cazul furturilor de păsări şi animale, distanţa dintre locuinţă şi adăposturile acestora este unul din factorii care înlesnesc activitatea hoţilor. În aceste cazuri, recomandăm asigurarea dependinţelor cu sisteme de închidere, iluminarea perimetrului gospodăriei pe timpul nopţii, lăsarea liberă în interiorul gospodăriei a animalelor de pază şi realizarea unor împrejmuiri corespunzătoare. Pentru orice situaţie suspectă nu ezitaţi să apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţaţi cea mai apropiată unitate de poliţie.

Grupaj realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea