Ce înseamnă biblioteca pentru tine?


Astăzi, începând cu ora 14.30, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii se desfăşoară dezbaterea publică pe tema „Ce înseamnă biblioteca pentru tine?”, în cadrul campaniei de advocacy derulată prin Programul Biblionet. Această campanie are rolul de a sensibiliza factorii de decizie de la nivel local şi îşi propune cointeresarea administraţiei locale din Râmnicu Vâlcea în buna funcţionare şi dezvoltare a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, în condiţiile în care aceasta îndeplineşte, în mod evident, şi rolul de bibliotecă municipală. Vor susţine intervenţii David şi Veronica Barker (reprezentanţi ai Corpului Păcii, voluntari în Bibliotecă) şi Oana Rădulescu (voluntară a Fundaţiei „Casa Cărţii” a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, preşedinta Consiliului Elevilor – Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab”). Întâlnirea este organizată de Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea. Informațiile ne-au fost oferite de Corina Bedreagă, Departamentul Imagine şi Programe Culturale.