CCR se fofilează în cel mai penibil mod posibil: Sentința privind salariile din Sănătate și Educație, amânată după alegeri!


Judecătorii Curții Constituționale au decis să amâne pronunțarea pe sesizarea PNL și a Guvernului, pe OUG 20, cea care crește salariile din Sănătate și Educație. Judecătorii CCR vor discuta din nou subiectul pe data de 14 decembrie. Tot atunci, judecătorii CCR vor analiza con­testația pre­șe­dintelui Klaus Io­hannis pe legea prin care se elimină 102 taxe și impozite nefis­cale.
Curtea Consti­tu­ţio­nală a României a anali­zat ieri cele două sesizări depuse de PNL şi de Guvern referitoare la legea care modifică ordo­nanţa privind salarizarea bugetarilor. Este vorba de legea care a consfințit mărirea salariilor impusă în Parlament la inițiativa PSD și votată de toate partidele parlamentare
O obiecţie de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea OUG nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost formulată de 65 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al PNL, iar cealaltă de Guvern.
Vă reamintim că plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 7 noiembrie, OUG 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, care prevăd majorări salariale în Educaţie şi Sănătate în medie cu 15%.