CCR judecă într-o ședință care începe luni și continuă și marți toate solicitările de pe rolul său care au influență asupra jocului politic


Curtea Constituțională s-a reunit luni, la ora 14, în plen, urmând să judece pe rând, într-o ședință care ar putea continua și marți, toate solicitările de pe rolul său care au influență asupra jocului politic. Astfel, înainte de orice va fi judecată sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modifi­carea alin.(1) al art.27 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţio­narea Curţii Constituţionale, formulată de un număr de 67 deputaţi aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Este vorba despre o lege prin care dintre atribuțiile CCR a fost scoasă cea privitoare la cenzurarea Hotărârilor Parlamentului. De remarcat că, o ordonanță de urgență cu același conținut a fost adoptată de Guvernul Ponta, aceasta urmând să rămână teo­retic în vigoare indiferent de verdictul Curții asupra proiectului de lege. Punctele 2 și 3 pe ordinea de zi a CCR se referă la Hotărârile Parlamentului prin care au fost revocați președinții Senatului și respectiv Camerei Depu­ta­ților, Vasile Blaga și Roberta Anastase. Abia la punctul 4 pe ordinea de zi se găsește cererea depusă de președintele Traian Băsescu, privind soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlament, pe de o parte şi preşedinte, pe de altă parte, în legătură cu suspendarea sa din funcție. La punctul 5 se va dezbate constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al României. Urmă­torul punct pe ordinea de zi se referă la o sesizare depusă de PDL cu privire la necons­­tituţionalitatea legii pentru modificarea art.10 din legea referen­du­mului, care prevede că președintele României este demis dacă majoritatea celor prezenți la referendum votează „pentru”, indiferent de numărul acestora. Și în acest caz, o ordonanță de urgență emisă de Guvernul Ponta, cu un con­ținut identic, este deja în vigoare. Punctul 7 pe ordinea de zi este tot o contes­tație a PDL, care se referă la neconstituţionalitatea legii privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, cea care regle­men­tează inclusiv reprezentarea României la Consiliul European. În fine, ulti­mul dosar aflat pe ordinea de zi a CCR este o altă sesizare a parlamentarilor PDL, cea referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului privind revocarea lui Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului.