CCI Vâlcea susține varianta autostrăzii pe Valea Oltului


  • punctul de vedere al mediului de afaceri local a fost exprimat într-o adresă oficială către CJ purtând semnătura președintelui Valentin Cismaru

Dezbaterea publică pe tema traseului vâlcean al autostrăzii Pitești-Sibiu organizată la startul săptămânii de către Consiliul Județean a trezit și trezește în continuare ecouri dintre cele mai diverse. Una dintre reacțiile cele mai așteptate vine din partea Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea. Astfel, într-un punct de vedere oficial cu semnătura președintelui Valentin Cismaru, CCI își declară și detaliază sprijinul pentru ideea unei autostrăzi pe Valea Oltului care să pună cât mai mult în valoare potențialul fenomenal de care zona dispune. Redăm textul complet al documentului: „ Din punct de vedere strict economic considerăm că o autostradă pe Valea Oltului are o importanță covârșitoare pentru viitorul dezvoltării economice a județului Vâlcea. Ocolirea teritoriului vâlcean credem că este împotriva politicii de dezvoltare europeană. Probabil pentru a ”limita costurile” puteam trage o linie dreaptă Nădlac-București omițând oricare din marile orașe ale României. Dovadă că nu s-a întâmplat așa a fost chiar ocolul care aduce Timișoara pe traseul celei mai importante autostrăzi din România. Așadar, având în vedere oportunitatea pe care o poate crea o astfel de cale de acces a Europei, ar fi un act împotriva populației teritoriului vâlcean sau chiar oltean să nu profităm de deschiderea pe care o aduce. Legarea la autostrada a Văii Lotrului, care ne poate ușura accesul la Voineasa sau Obârșia Lotrului, ori accesul facil la cea mai mare stațiune balneoclimaterica a României și ,nu în ultimul rând, micșorarea distanței de acces a municipiului Râmnicu Vâlcea cu deschiderea facilă către restul Olteniei, ar fi numai câteva din argumentele irefutabile pentru unul din cele două trasee care să urmeze Valea Oltului (variantele 3 sau 4) începând de la sud de Călimănești. Argumentul contrar acestor variante, anume acela privind costurile posibil mai mari (față de ce?…) nu se susțin din două motive: Primul, finanțarea este europeană, cu o relativ mică participare românească; al doilea, oricum în perioada 2007-2013, România a pierdut prin neutilizare sume mult mai importante, iar acum trebuie să purtăm grija unor bani care chiar pentru aceste lucrări sunt oferiți? (..sau aplicăm povestea drobului de sare …!!) În concluzie, susținem fără rezerve una din cele două variante, având și convingerea că variantele cu tunele pot fi chiar mai puțin costisitoare decât altele, dacă găsim constructorul potrivit, nelăsând la o parte nici avantajul de netăgăduit al peisajelor Văii Oltului”.