Cât primesc țăranii pentru pagubele produse vara trecută?


• se estimează că acest ajutor că va fi acordat unui număr total de 9.600 de beneficiari

Direcția Agricolă Vâlcea informează despre faptul că, recent, a fost aprobată o hotărâre de guvern care se referă la agricultura ecologică. Se introduce o nouă perioadă de depunere a cererilor de ajutor pentru schema de minimis, de 60 de zile începând de la data intrării în vigoare a actului normativ. Se estimează că acest ajutor că va fi acordat unui număr total de 9.600 de beneficiari.
Reamintim că prin HG nr. 864/2014 a fost instituită schema privind acordarea de plăţi suplimentare exploataţiilor vegetale cuprinse între 0,30 ha – 5 ha inclusiv și 5,1 ha – 20 ha inclusiv, înregistrate în sistemul de agricultură ecologică. În plus, a fost avizată și o schemă de minimis de ajutor pentru compensarea efectelor fenomenelor meteo din perioada ianuarie-august 2014. Se acordă pentru sectorul vegetal. De prevederile acestei Hotărâri urmează să beneficieze un număr de peste 7.500 de producători agricoli. Resursele financiare necesare, în total 28,229 milioane lei, sunt asigurate de la bugetul de stat. Ajutoarele de minimis se plătesc întreprinderilor într-o singură tranșă, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Cuantumul maxim al sprijinului financiar este următorul: grâu, porumb, sorg, floarea-soarelui, rapiţă, orz, secară, triticale, ovăz, soia, orzoaică – 335 lei/ha;legume în câmp, pepeni – 610 lei/ha; cartof – 700 lei/ha; plantaţii pomicole – 1.200 lei/ha; plantaţii viticole – 500 lei/ha; sfeclă de zahăr – 400 lei/ha;lucernă, muştar, tutun – 250 lei/ha; căpşuni – 300 lei/ha; culturi în spații protejate – 1.200 lei/ha. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăşi echivalentul în lei al sumei de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente. Pe lângă acestea, a intrat în vigoare și o Hotărâre prin care se completează lista beneficiarilor programelor naționale de sprijinire a sectorului vitivinicol care pot primi sprijin din partea Uniunii Europene pentru promovarea vinurilor lor. Măsura de promovare a vinurilor poate beneficia de cofinanţare de la bugetul de stat în cuantum de 30% din valoarea cheltuielilor eligibile. Decizia vine în contextul modificării unor reglementări ale Uniunii Europene și are în vedere punerea în valoare a potențialului de producție, precum și promovarea, cu prioritate, a soiurilor românești pentru vin, competitive pe plan european, dar și acțiuni de informare asupra schemei denumirilor de origine controlată și a indicațiilor geografice. Astfel, prin actul normativ adoptat, se adaugă instituţiile publice sau autorităţile publice, după caz, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, care pot accesa sprijin pentru programe de promovare a vinurilor. Deoarece acestea nu au expertiza necesară în domeniu, ele nu pot fi singurele beneficiare ale unei măsuri de promovare, ci trebuie să acceseze măsura numai în asociere, în condiţiile legii, cu una sau mai multe dintre formele asociative profesio­nale menţionate deja. Estimarea tabloului financiar global pe măsuri şi pe toată perioada de programare poate fi revizuită anual, în funcţie de sumele solicitate de beneficiari pentru implementarea măsurilor eligibile conform Programului Naţional de Sprijin.