Cât de grave sunt furturile de la Muzeul Satului?
• ajunse pe masa legislativului județean, infracțiunile de la Bujoreni par mult mai serioase decât se admite deocamdată în public
Vicepreședintele și președintele Consiliului Județean Vâlcea au ridicat multe sprâncene, marți dimineață, când, în cadrul ședinței ordinare a lunii februarie, au adus în discuție problemele tot mai mari pe care o parte a rromilor din Bujoreni le creează Muzeului Satului Vâlcean de la Bujoreni.
Adrian Bușu (foto, în dreapta imaginii) a deschis subiectul: „Din materialul prezentat de IPJ Vâlcea, rezultă că furturile de material lemnos s-au intensificat. Aș avea rugămintea pentru Postul de Poliție Bujoreni, unde noi avem Muzeul Satului, care este frecvent vizitat, din păcate, tot de aceeași etnie și sunt furturi, să-și intensifice activitățile… Eu știu că se dau amenzi, sunt contravenții, dar sper să-i descurajăm pentru că acolo avem și monumente și n-aș vrea, după ce se termină lemnele, să treacă la dezmembrarea monumentelor!”
Constantin Rădulescu (foto, în stânga imaginii) a preluat tema și i-a dat o detentă și mai mare: „Excelent! Așa este… Muzeul Satului este sub asediu! Și, din păcate, nu facem față! Nu facem față și de-asta solicităm ajutor…”.
Istoria Muzeului Satului Vâlcean
Înființat în anul 1969 și deschis publicului în luna august a anului 1974, Muzeul Satului Vâlcean se află la granița municipiului Râmnicu Vâlcea și comuna Bujoreni. Pe o suprafață de opt hectare, satul-muzeu (care cuprinde aproape 80 de construcții arhitecturale și în jur de 12.000 de piese muzeistice) reconstituie imaginea funcțională a unei așezări rurale tradiționale, cu toate instituțiile sale social-culturale.
În organizarea acestui muzeu în aer liber, s-a ținut cont de câțiva factori constitutivi ai unui sat adevărat – formele de relief ale zonei, vatra și hotarul lui cu toate elementele sale – în funcție de care au fost amplasate gospodăriile și construcțiile comunitare, transferate din diferitele localități ale județului Vâlcea.
Ce puteți vedea la muzeul din Bujoreni?
În prezent, muzeul este reprezentativ prin cele patru sectoare ale sale:
1.Sectorul Gospodărie – locația cuprinde un număr de 42 unități și peste 12.000 piese muzeistice, ilustrând structura gospodăriei, în funcție de ocupațiile tradiționale: agricultură, pomicultură, viticultură, creșterea animalelor sau o serie de meșteșuguri și tehnici populare, urmărind, în același timp, diversitatea și evoluția planimetrică și volumetrică a locuințelor cu una sau mai multe încăperi. În cadrul muzeului, se remarcă în mod deosebit, casele cu foișor din zona etnografică Horezu (din comunele Măldărești, Stoenești, Bărbătești), gospodăriile specializate în viticultură, transferate din zona Drăgășani (satele Prundeni, Olteanca), în pomicultură (comunele Alunu, Tomșani, Cernișoara) ori în creșterea animalelor din zona montană (satele Boișoara, Păscoaia-Brezoi). Alături de locuințe, în cadrul gospodăriilor au fost transferate și o serie de construcții anexe: pătule, magazii, fânare, cotețe destinate depozitării unor produse agroalimentare sau pentru creșterea unor păsări și animale.
2.Sectorul Social – cultural al „monumentelor de utilitate publică” se compune dintr-o școală primară rurală de la începutul secolului al XX-lea, din vremea lui Spiru Haret, un han de la sfârșitul secolului al XIX-lea din satul Săliște, comuna Mălaia, o biserică din lemn, construită la 1785 și transferată din comuna Nicolae Bălcescu, un scrânciob din comuna Stoenești, completat cu o primărie rurală, precum și cu alte obiective cu valoare arhitectonică.
3.Sectorul Meșteșuguri – tehnici populare prezintă procedeele și tehnicile de prelucrare a unor materii prime necesare pentru făurirea unor unelte, vase și diferite obiecte de uz casnic, metodele folosite pentru prelucrarea fibrelor vegetale și animale sau tehnicile tradiționale pentru obținerea unor produse animale și vegetale. În cadrul muzeului, a fost transferate și reconstituite o serie de ateliere mesteșugărești – atelierul de olărit din centrul Vlădești (secolul XX), atelierul de dulgherie-tâmplărie (secolul XX) din satul Șerbănești, comuna Sălătrucel, atelierul de prelucrarea părului de capră (începutul secolului al XX-lea), din satul Curtea, comuna Popești, precum și un atelier de fierărie din comuna Prundeni. Sunt de semnalat și instalațiile tehnice – morile de mână și de apă din zona etnografică Loviștea, cazanele pentru țuică din localitățile Stoenești și Buda, piva din localitatea Costești, cuptorul pentru uscat prune din satul Muereasca de Sus sau o serie de instalații pentru obținerea vinului (teascuri, linuri etc.), organizate în cadrul unor gospodării de viticultori, transferate din localitățile Mitrofani, Olteanca, Prundeni, din zona podgoriei Drăgășani.
4.Sectorul Construcțiilor specializate – reprezentat prin câteva unități, ilustrând pe cele din hotarul satului sau din zona montană: troițe de drum, transferate din localitățile Govora-sat și Fețeni, fântâni de hotar, stupine de albine, o stână transferată din muntele Smeurăt, un conac de vie transferat din comuna Fârtățești, foișoare de pază etc.
Valoroasa artă populară vâlceană este ilustrată în muzeu, prin prezentarea ei în decorarea interioarelor locuințelor, în cadrul atelierelor meșteșugărești, prin piesele textile sau de ceramică, din lemn, metal, de iconografie și mobilier popular.