„CAS Vâlcea respectă clauzele contractuale”


danut_iordache• declară Dănuț Iordache, managerul Ambulanței vâlcene

5,92% reprezintă bugetul alocat de Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea pentru asigurarea transpor­tului sanitar, instituția condusă de Rodica Mărgi­nean având încheiate două contracte: unul cu Serviciul Jude­țean de Ambu­lanță și celălalt cu o societate privată. Bugetul CAS Vâlcea alocat acestui capitol este de 12.907 mii lei, din care 12.806 revin Ambulanței vâlcene. La acest capitol, deși se știe bine că de-a lungul timpului au tot fost probleme cu finan­țarea, conducerea Ambulanței vâlcene, prin managerul Dănuț Iordache, a ținut să precizeze că reprezentanții CAS Vâlcea respectă clauzele con­tractului. La dezbaterea pe „Sănătate”, prefectul județului a cam încurcat ițele și l-a întrebat pe colonelul Mesescu, comandant ISU Vâlcea, dacă, la rândul său, este mulțumit de finanțarea venită de la CAS pentru SMURD. Colonelul Adrian Mesescu l-a corectat pe prefect, precizându-i că pentru echipajele SMURD finanțarea serviciilor prestate nu are nicio legătură cu Ministerul Sănătății sau Casa Națională de Asigurări de Sănătate. SMURD-ul în Vâlcea este format din paramedici, pompieri din cadrul unităților pentru situații de ur­ge­nță ce au luat cursuri de acordare a primului ajutor. Nu vorbim aici de cadre medicale ce fac parte din SMURD, cum este cazul celor din Târgu Mureș.

Din pacienți, „clienți” ai SMURD-ului

„Noi avem o bună colaborare cu Ambulanța. Dacă în 2010 aveam 1200 de solicitări, acum am înregistrat 1750, ceea ce înseamnă îmbunătățirea actului medical foarte mult”, a mai adăugat Adrian Mesescu. Problema ridicată de conducerea ISU Vâlcea este aceea că anumiți pacienți au devenit „clienți” ai echipajelor SMURD. Un exemplu este cel al unei femei de 82 de ani din Brezoi care apelează la transportul SMURD pentru orice problemă minoră. „Femeia este operată la spate și solicită echipajul SMURD de fiecare dată când vrea să ajungă la spital. Înțeleg că sunt și excepții, când oamenii chiar au nevoie de paramedici, dar cazurile de acest gen se înmulțesc”, a mai adăugat colonelul Mesescu.