CAS Vâlcea, alături de asigurații vâlceni


• accesând site-ul www.cnas/casvl.ro, se pot obține informațiile necesare
În calitate de instituţie care, în conformitate cu art.291 lit. c) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, are obligaţia să folosească mijloace adecvate de mediatizare pentru reprezentarea, informarea şi susţinerea intereselor asiguraţilor pe care îi reprezintă, Casa de Asigurări de Sănătate Valcea informează asiguraţii că accesând site-ul www.cnas/casvl.ro pot beneficia de următoarele facilități: în secțiunea Relații publice online, persoanele interesate pot formula petiții, reclamații, sesizări cu privire la încălcarea drepturilor prevăzute de lege, cu precizarea ca petiţiile (mesajele) transmise către CAS Vâlcea în care nu se precizează datele de identificare: numele, prenumele şi adresa, nu se iau în considerare şi se clasează potrivit OG 27/2002 privind reglementarea de soluţionare a petiţiilor; orice persoană poate verifica în secțiunea „Verificare asigurat”   dacă este sau nu asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate; în secțiunea „Dosarul meu electronic”, fiecare persoană are acces la evidența consultațiilor și internărilor, adică la toate informaţiile medicale ale pacientului, colectate de la toţi furnizorii de servicii medicale cu care acesta a intrat în contact. Menționăm că fiecare persoană are dreptul de a solicita CAS-ului istoricul serviciilor medicale de care a beneficiat într-o anumită perioadă de timp. Informaţiile vor fi puse la dispoziţia celor interesaţi în baza unei cereri datată şi semnată personal de asigurat (asiguratul se va legitima cu CI/BI).
IMPORTANT: Întrucât datele sunt confidenţiale, ele nu vor fi furnizate decât titularului, care devine răspunzător de modul lor de utilizare. CAS Vâlcea subliniază faptul că, în momentul furnizării informațiilor către asigurat, vor fi respectate toate normele cu privire la păstrarea confidențialității datelor cu caracter personal având în vedere faptul că CAS Vâlcea este operator de date cu caracter personal nr. 255, conform Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Datele ne-au fost furnizate de Alin Voiculeț, președinte-director CAS Vâlcea.