Cartografierea terenurilor din Stoilești, în plină acțiune


În comuna Stoilești, se află în plină derulare acțiunea de măsurare și cartografiere a terenurilor, în vederea cadastrării. Potrivit declarației edilului Florin Ionescu (foto), în prima fază se vor măsura 300 de imobile, prinse într-un sector. Partea bună a lucrurilor este că, la sosirea specialiștilor în teren, au fost prezenți la fața locului și proprietarii terenurilor. Dacă acum se măsoară terenurile dintr-un sector, ce are 300 de imobile, în toată localitatea Stoilești se află 30 de sectoare. Așadar, procesul e unul îndelungat, dar cum lucrurile s-au urnit, nu mai e cale de întors.
Edilul Florin Ionescu speră ca-n primăvară să se încheie cartografierea acestor prime 300 de imobile. Totodată, primarul Ionescu speră ca-n 2019 prețul imobilelor să fie unul mai încurajator.