CARP Râmnicu Vâlcea, mai bogat cu 40 de noi-membri


Unitatea condusă de Grigore Răban are peste 30.000 de membri în tot județul, iar de la începutul acestui an și până-n prezent, s-a constatat că numărul noilor înscriși este cu mult mai mare decât cel al retragerilor. Și-n cazul retragerilor, 90% vin ca urmare a părăsirii județului. Astfel, din datele furnizate de către președintele CARP Râmnicu Vâlcea, Grigore Răban, de la începutul lunii și până-n prezent, s-au înscris 40 de noi-membri. S-au retras doar patru persoane. Din păcate, au decedat 35 de pensionari, moștenitorii acestora primind ajutoare în sumă totală de 22.240 lei. S-au mai acordat 21 de ajutoare pentru procurarea de ochelari, în valoare de 1.050 lei, 43 pentru tratamente în stațiuni, în sumă de 2.150 lei și 100 lei pentru cumpărarea unui aparat auditiv.

Împrumuturi de peste 100.000 lei

Foarte mulți pensionari s-au împrumutat pentru sume mai mari de 1.000 lei. Astfel, s-au înregistrat: 56 de împrumuturi a câte 1.000 lei, 60 pentru câte 1.500 lei, 64 a câte 2.000 lei, 60 a câte 3.000 lei, 22 a câte 4.000 lei, 10 a câte 5.000 lei și șapte a câte 6.000 lei. La polul opus, pentru valori mai mici de 500 lei, situația este următoarea: trei de câte 100 lei, șapte de câte 200 lei, șapte de câte 300 lei, patru a câte 400 lei și 15 de câte 500 lei. Per total, s-au înregistrat 750 de împrumuturi în sumă totală de 116.000 lei.