„Cârligul Mic” bulversează traficul mare


buican_cristi3• revoltat de atitudinea şoferului Petre Ungureanu, deputatul Buican l-a „pârât” la ministrului Transporturilor

Zilele trecute, deputatul vâlcean Cristian Buican (foto) a adresat Ancăi Boagiu – ministrul Transporturilor o scri­soare deschisă privind traficul pe Valea Oltului, în special în zona via­duc­tului „Cârligul mic”, unde se creează cozi de kilometri. „Vă transmit această scrisoare deschisă în numele a sute de șoferi nemulțumiți, cetățeni ai României sau turiști străini, ce tranzitează, în diferite scopuri, Valea Oltului. Fie că vorbim de șoferii pro­fesioniști ce transportă marfă, fie că vorbim de turiștii ce doresc să viziteze sau sunt doar în trecere pe Valea Oltului, de localnicii ce sunt nevoiți să facă naveta pentru a se deplasa la muncă sau de orice demnitar ce nu are în dotare elicopter sau escortă prevăzută cu semnale luminoase, toți aceștia, inclusiv subsemnatul, suntem nevoiți să stăm  la cozi infernale ce se întind și pe zeci de km din cauza lucrărilor de reabilitare a tronsonului de drum național DN 7, la viaductul nu­mit «Cârligul Mic». În condițiile în care, după ce ai stat la coadă mai bine de 30 de minute, în cel mai fericit caz, rămâi stupefiat de «furnicarul» de muncitori ce nu contenesc să lucreze, zi și noapte, la această lucrare!?! Cei 4-5 muncitori ce mătură conștiincios pietrișul din zonele ce urmează a fi reabilitate sunt dublați de alți 4-5 muncitori ce dirijează traficul la fel de conștiincios, formând astfel coloane de zeci de kilometri la care stai şi aş­tepţi cu orele. Ca și cum toate acestea nu ar fi de ajuns, iar situația nefiind una destul de încordată, vă mai pot relata faptul că între șoferii din trafic și polițiștii ce supraveghează la «buna desfășurare» a traficului izbuc­nesc constant conflicte verbale şi mă declar îngrijorat de o eventuală escaladare a acestei stări de fapt. În ceea ce pri­vește intervenția autorităților județene, speranța mi-a fost spulberată de gestul incalificabil al prefectului de Vâlcea, care – în loc să caute soluții de remediere a acestei probleme – a blocat, mai bine de o oră, circulația pe un sens de mers. În ziua de duminică, 24 iulie 2011, culoarea semaforului pe sensul de mers dinspre Râmnicu-Vâl­cea spre Sibiu a arătat culoarea roșie doar pentru că «marele» dem­ni­tar Ungureanu Petre, prefectul de Vâl­cea, se întorcea spre casă, nedorind să aibă neplăcerea de a sta la cozile in­fer­nale ce se formează în acest punct. Neseriozitatea constructorului, nepă­sarea autorităților, slaba gestio­nare a unei astfel de situații de rea­bilitare a unui tronson de drum na­ţio­nal intens circulat sau orice alte scuze ce se pot găsi în astfel de situații nu justifică, în nici un fel, orele de aș­tep­tare la care sunt supuși cei ce îndrăz­nesc să tranziteze Valea Oltului”, se arată în scrisoarea parlamentarului PNL.