Carierele Berbeşti-Alunu, înapoi la CEO? Nu au fost plătite!


Complexul Energetic Oltenia este la un pas de a lua înapoi Carierele Berbeşti-Alunu, cu tot cu salariaţi, deoarece CET Govora nu a respectat termenii contractului. Carierele au fost predate în 2015 printr-o operaţiune de dare în plată. Contractul de transfer al afacerii conţine prevederea conform căreia neplata tranşei poate duce la revenirea la situaţia iniţială, adică angajaţii şi bunurile revin la complex. Pentru ca situaţia să fie şi mai complicată, CET Govora, cea care a preluat carierele şi angajaţii, în contul unei datorii pentru cărbunele livrat, se află în insolvenţă.
Consiliul de Supraveghere şi Adunarea Generală a Acționarilor au aprobat transferul carierelor Berbești și Alunu de la CE Oltenia la CET Govora sub condiția că această afacere nu va prejudicia compania energetică.
Dar se pare că, din transferul Carierelor Berbești la CET Govora, a câștigat, până acum, doar notarul Claudia Volintiru, care a încasat 600.000 de lei pentru autentificarea contractului. CE Oltenia a înregistrat la 31 decembrie 2015 o pierdere de 960 de milioane de lei, o mare parte din această pierdere fiind cauzată și de afacerea de transfer a carierelor companiei la CET Govora.
Și aceasta, și preluarea grupurilor de la Brăila a fost prezentată de fostul director Laurențiu Ciurel drept o mare afacere. În realitate, ambele au produs pierderi extrem de mari. În 2014 și 2015 Laurențiu Ciurel a reușit să producă pierderi de 1700 de milioane de lei.

CET nu și-a plătit nici tranșa pe 2015

Potrivit contractului, valoarea transferului de afacere este de 184 de milioane de lei, care se plătește astfel: 6,75 milioane de lei, în trei tranșe anuale egale de 2,25 de milioane de lei pe an în perioada 2015-2017 și suma de 177 de milioane de lei în șapte tranșe egale de câte 25,3 milioane de lei pe an, pe perioada 2018-2024.
Un alt element important din contract este faptul că CE Oltenia îşi poate lua înapoi Carierele Berbeşti – Alunu dacă CET Govora va avea întârzieri de plată a tranşelor de 6 luni, după notificarea de către producătorul de energie.
Și a avut. În 2015, CET Govora trebuia să plătească prima tranșă, cea de 2,25 de milioane de lei, dar potrivit unor informații, la 31 decembrie 2015, adică după șase luni, CET Govora nu plătise această sumă. Ulterior, a fost semnat contractul de ipotecă imobiliară prin care CET Govora a consimţit la constituirea şi intabularea unei ipoteci imobiliare în favoarea CE Oltenia, pentru achitarea tranşei anuale de 2.250.000 lei rezultată din contractul de transfer. Este vorba despre un teren în suprafaţă de 414 de mii de mp situat în Slatina. La 30 aprilie 2016 CET Govora mai avea de achitat din tranșa anuală, pe 2015, suma de 14 mii lei. Totodată s-au scurs 5 luni din termenul de plată pe 2016.
Problema este că CET Govora intră în insolvență, iar pierderea CE Oltenia va fi și mai mare. Potrivit clauzelor contractului de transfer de afacere, garanţia se constituie pentru plata unei tranşe anuale şi nu pentru întreg preţul contractului de 184 de milioane de lei. Practic, CEO se va înscrie la masa credală în dosarul de insolvenţă al CET Govora, doar pentru 2,25 de milioane de lei, creanţă garantată, diferenţa fiind creanţă chirografară.

Pierdere de peste 100 de milioane de lei

Reamintim că transferul carierelor a fost aprobat în februarie 2015, iar procesul s-a terminat prin iunie 2015. Contractul de transfer a fost semnat în luna martie, cu scopul de a scăpa de creanţele pe care CEO le avea asupra CET Govora şi de o mie de angajaţi. Avantajul financiar al CEO era calculat prin faptul că cei 1000 de oameni de la Berbeşti nu mai erau plătiți de societate și că respectiva carieră nu mai producea pierderi. Datoria pe care CET Govora o avea la complex era de peste 228 de milioane de lei, dar în contractul de transfer s-a acceptat la plată doar suma de 184 de milioane de lei.
Auditorul BDO a calculat la 30 iunie 2015 o pierdere de 109 milioane de lei pentru CEO din acest transfer. S-a ajuns la această sumă deoarece cheltuielile aferente activelor cedate prin contractul de transfer au fost evaluate la peste 290 de lei, iar în contract se prevede suma de 184 de milioane de lei. Adică, CEO a dat active de 290 de milioane de lei pentru 184 de milioane de lei: ,,Societatea a încheiat un contract de transfer de afacere către CET Govora SA prin care s-a angajat sa transfere o parte din activele nete ale unităţii miniere Berbesti. Valoarea agreata a acestei tranzacţii este de 184,14 milioane lei. Valoarea activelor nete ce vor fi cedate, estimate la data de 02 martie 2015, este de aproximativ 293,69 milioane Lei (active imobilizate, stocuri si creante). Situaţiile financiare interimare ataşate nu conţin nici o ajustare de valoare pentru a reflecta pierderea de 109,55 milioane Lei. Prin urmare, la 30 iunie 2015, activul net contabil ataşat este majorat cu suma de 109,55 milioane lei, reprezentând valoarea pierderilor ce se vor înregistra la momentul transferului de afacere, in baza contractului mai sus menţionat”, se arată în raportul auditorului.

CONTROL

Corpul de Control al primului ministru Dacian Cioloș a ridicat de la CE Oltenia documente ce au legătură cu transferul carierelor din Gorj la CET Govora. Au mai luat documente cu privire la achiziții, dar și la preluarea centralelor de la Brăila, o altă afacere care a contribuit la situația dezastruoasă a CE Oltenia. 64 de milioane de lei este creanța pe care CE Oltenia o are asupra CET Govora, pentru cărbunele livrat, separat de celelalte sume pe care le are de recuperat.
Sursa: PANDURUL.RO