Carduri de sănătate pentru 696 de vâlceni morți


Până la tipărirea cardului de sănătate, respectiv distribuirea acestuia, 696 de vâlceni asigurați au decedat. Documentele vor fi păstrate o perioadă de timp la Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, conform legii, după care vor fi distruse.
În cazul în care un asigurat a decedat, iar cardul de sănătate se află la medicul de familie, documentul va fi păstrat timp de 12 luni, după care, de asemenea, va fi distrus. Așadar, până-n prezent, 696 de asigurați vâlceni, beneficiari ai cardurilor de sănătate, au decedat. Datele ne-au fost furnizate de dr. Costică Pleșoianu, purtător de cuvânt CAS Vâlcea.