Cardiologia se mută într-un spațiu de 5 stele


spitalul_judetean3

La finele săptămânii trecute, a fost realizată recepția ultimului etaj al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. Etajul 6 al clădirii a fost modernizat și arată de 5 stele, aici urmând a funcționa secția Cardiologie și, pentru o scurtă perioadă de timp, ORL-ul. Toate materialele folosite la dotarea secției provin din Germania, iar saloanele conțin prize pentru oxigen, aer comprimat, vacuum, prize de iluminat etc. Așadar, pacienții Cardiologiei vor beneficia de condiții spitalicești nemțești, iar cadrele medicale își vor putea desfășura activitatea într-un cadru adecvat. Reprezentanții firmei constructoare au recunoscut că au întâmpinat și probleme pe perioada modernizării ultimului etaj, dar toate s-au rezolvat. Mai greu a fost cu achiziționarea lifturilor, neprevăzute în contract, iar remedierea problemei a durat vreo patru luni și jumătate. Până la urmă, totul a ieșit conform standardelor europene din sănătate. Secția ORL va funcționa la etajul 6 până când vor fi reabilitate și etajele inferioare.