„Candidatul nostru la Primăria Râmnicului are cel puţin 18% şi potenţial de creştere”


• declară Romulus Bulacu, co-președintele al PNL
Acum două săptămâni, în cadrul Biroului Politic Județean al PNL, s-a decis asupra candidatului pentru președinția Consiliului Județean. Cum era de așteptat, co-președintele Cristian Buican a fost validat de colegi. În acest timp, candidatura lui Grig Crăciunescu pentru municipiul reședință de județ este pusă sub semnul întrebării, iar unii liberali cu multă imaginație susțin că există o decizie de la București prin care celălalt co-președinte, Romulus Bulacu, ar trebui să-și asume candidatura pentru Râmnic.
„Este posibil ca eu să am o notorietate mai mare decât Grig Crăciunescu, dar el are în schimb faţă de mine o experienţă mult mai mare în gestionarea problemelor din Rm. Vâlcea. Eu sunt consilier judeţean şi cunosc foarte bine judeţul. Nu uitaţi că Grig este copreşedinte la municipiu, este determinat, are experienţă în politică şi în administraţie, are viziune şi proiecte. Cu siguranţă, ar fi un bun primar. În plus, partidul nu mă poate obliga să candidez pentru Primăria Râmnicului, dacă eu consider că nu sunt mai potrivit decât Grig Crăciunescu pentru asta. Ar fi posibil să candidez pentru funcţia de primar al Râmnicului doar dacă n-am avea candidat, dar PNL nu este în această situaţie. Atunci, da, aş fi obligat. Vă mai spun ceva: în sondajul precedent, Grig, Persu şi Vârlan au avut împreună peste 25%. Sunt convins că, acum, Grig va avea cel puţin 15-18 % şi un potenţial de creştere”, a declarat Romulus Bulacu.