Campanie anti-pârloage


Din primăvara acestui an, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agri­cul­tură anunţă că va continua controalele cu privire la terenurile necultivate, pregătindu-se chiar pentru introducerea taxării terenurilor „lăsate pâr­loagă”. Astfel, în toamna anului trecut s-au realizat nişte controale pe lân­gă drumurile naţionale, autostrăzi, drumuri judeţene, prin care s-au iden­­tificat terenuri necultivate, lăsate pârloagă. Acestea au fost car­to­gra­fiate acţiune care va continua şi în anul curent. În primăvara aceas­ta vor avea loc mai multe controale pe aceste tipuri de terenuri necultivate.

Se intensifică eforturile şi pentru introducerea taxării terenurilor nelucrate, în care APIA va avea un rol esenţial ca instituţie, mai ales prin identificarea acestor terenuri şi corelarea lor cu baza de date a instituţiei. În baza acestei idei, fermierii înscrişi la APIA, care nu şi-au lucrat terenurile, vor fi penalizaţi prin plăţile derulate de instituţie, iar cei care nu au declarat terenurile la APIA vor fi notificaţi către primării.

Statistic, la APIA, în 2011 au fost circa 350.000 de hectare declarate necultivate pe care fermierii trebuiau să le întreţină. Celelalte parcele apar­ţin fermierilor care nu declară terenurile la APIA. În ultimii doi ani, ins­tituţia a vizat fenomenul „terenuri necultivate”, iar în 2011, aproape 12.000 de fermieri au fost controlaţi pentru terenul necultivat, iar res­pon­sa­bilii APIA cred că factorul de risc „teren necultivat” a crescut foarte mult.