Campania de vaccinare, UN EȘEC ȘI LA VÂLCEA!


• în timp ce alte țări au procente de populație vaccinată între 60% și 80%, Vâlcea abia a depășit 20% și poate doar visa să ajungă la 30% până la 1 septembrie 2021
Ceea ce se prefigura de la sfârșitul primăverii, devine o tristă realitate cu fiecare zi de vară care trece. Românii (aici incluzându-i, evident, și pe vâlceni) nu sunt mai deloc interesați de campania de vaccinare pentru care autoritățile au alocat foarte mulți bani, cetățenii primind (acum) totul gratuit – banii care se plătesc pentru funcționarea acestor centre vor fi luați tot din buzunarul românilor sau, cum este la modă acum, din împrumuturile pe care le vor rambursa copiii și nepoții noștri (care se vor mai afla atunci în țară!?).
Chiar și așa, având la dispoziție totul gratuit, românii nu doresc să se vaccineze! Centrele care funcționează în țară stau mai mult goale, iar banii se consumă în fiecare zi pentru funcționarea unităților respective! Probabil, Ministerul Sănătății ar ieși mai câștigat dacă ar da un anunț că se închid centrele! Dacă populația va reacționa în sensul dorit și se va încolona iar la vaccinare de teama că nu vor mai fi centrele deschise, acestea ar putea rămâne deschise; în caz contrar chiar că ar trebui închise în marea majoritate fiindcă efectiv «funcționează» inutil.

Nu are rost să analizăm cifrele! Campania de vaccinare este un fiasco!

În cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din județul Vâlcea, demarată în data de 4 ianuarie 2021, au fost vaccinate până la data de 13 iulie 82.825 de persoane. Numărul total al dozelor de vaccin anti COVID-19 administrate (atât la doza nr. 1 cât și la doza nr. 2) este de 155.613. Dintre acestea, 132.511 sunt doze de vaccin Pfizer BioNTech, 4.415 sunt doze de vaccin Moderna, 11.506 sunt doze de vaccin AstraZeneca și 7.181 sunt doze de vaccin Janssen. Număr persoane vaccinate cu doza nr. 1 este de 82.825 (puțin peste 20% din populația totală de aproximativ 380.000 de locuitori în județul Vâlcea). Numărul persoanelor vaccinate cu doza nr. 2 este 72.788 (adică nici măcar 20% din întreaga populație a județului. Sigur, unii ar putea spune că nu toți locuitorii județului sunt eligibili pentru a fi vaccinați, așa cum ar fi minorii sub 16 ani. Însă, Vâlcea nu are mai mult de 30.000 de persoane cu vârsta sub 16 ani; deci tot ar rămâne vreo 350.000 de persoanele eligibile pentru a fi vaccinate. Dintre acestea, s-au vaccinat, iată, vreo 83.000! Ceilalți 267.000 de vâlceni nevaccinați ce mai așteaptă!? Probabil valul al IV-lea al pandemiei!

Ce sens mai au atâtea centre de vaccinare când acestea nu vaccinează (în medie) nici 20 de vâlceni pe zi!?

Din informațiile pe care reprezentanții Prefecturii Vâlcea le-au oferit, reiese că, în județ, într-o zi, nu sunt vaccinați nici măcar 20 de vâlceni / centru! Și, atenție, că unii sunt la prima doză, alții la a doua! Deci, în concluzie, nici măcar zece vâlceni nu ajung să fie vaccinați cu schema completă în fiecare centru de vaccinare!
Spre exemplu, conform datelor oficiale, în ziua de 12 iulie 2021, administrarea dozelor de vaccin anti COVID-19 pe centre de vaccinare în județul nostru a fost următoarea:
• centrul de vaccinare din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 10 Râmnicu Vâlcea: 12 doze;
• centrul de vaccinare din cadrul orașului Bălcești: 6 doze;
• centrul de vaccinare din cadrul Liceului „Preda Buzescu” Berbești: 6 doze;
• centrul de vaccinare din cadrul Liceului Tehnologic Forestier Râmnicu Vâlcea: 22 doze;
• centrul de vaccinare din cadrul Școlii Gimnaziale „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea: 18 doze;
• sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 5 Râmnicu Vâlcea: 5 doze;
• centrul de vaccinare din cadrul Liceului Tehnologic „Brătianu” Drăgășani: 18 doze;
• sala de sport a Liceului „Constantin Brâncoveanu” Horezu: 18 doze;
• centrul de vaccinare din cadrul Liceului Tehnologic Călimănești: 12 doze;
• centrul de vaccinare din comuna Budești, satul Ruda (cămin cultural): 6 doze;
• centrul de vaccinare din comuna Mihăești, sat Buleta: 12 doze;
• spitalul Orășenesc Brezoi: 4 doze;
• centrul de vaccinare din comuna Orlești: 6 doze;
• centrul de vaccinare din comuna Sutești: 4 doze;
• centrul de vaccinare din cadrul Liceului „George Țărnea” Băbeni: 11 doze;
• centrul de vaccinare din cadrul Liceului „Antim Ivireanul” Râmnicu Vâlcea: 10 doze.
Ca urmare a activității de vaccinare reduse, a fost suspendată temporar activitatea în următoarele centre de vaccinare:
• municipiul Râmnicu Vâlcea – sala de sport a Școlii Gimnaziale „Anton Pann” (se continuă vaccinarea în celălalt centru din aceeași incintă, cu vaccin Pfizer BioNTech);
• orașul Călimănești – în cadrul campusului școlar/ Liceul Tehnologic Călimănești – (un centru de vaccinare cu vaccin AstraZeneca);
• comuna Budești, satul Ruda (în cadrul Căminului cultural –un centru de vaccinare cu vaccin AstraZeneca).

Mesajul DSP Vâlcea

„Vă informăm că, începând cu data de 7 mai 2021, a fost demarată în județ și campania de vaccinare cu vaccinul Janssen (de la producătorul Johnson & Johnson). Acest vaccin se administrează atât în cadrul cabinetelor medicilor de familie care și-au exprimat dorința de a vaccina cu vaccin anti COVID-19, cât și în centrul de vaccinare din cadrul Liceului «Antim Ivireanul» Râmnicu Vâlcea. Lista medicilor de familie din județ care vaccinează cu vaccin Janssen poate fi găsită pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Vâlcea: www.aspjvalcea.ro. Menționăm că vaccinarea este gratuită și voluntară. Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională despre vaccinarea COVID-19 – Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul DSP Vâlcea