Camera de Comerţ se pregăteşte de Topul Firmelor


Cismaru_valentin• ediţia din acest an este organizată pe 23 noiembrie, la Olăneşti

Prin organizarea ediţiei XIX a „Oscarurilor economiei vâlcene”, Camera de Comerţ şi Industrie încheie o perioadă fără precedent în materie de evenimente de mare anvergură. În spaţiul a doar câteva luni, CCI  a reuşit organizarea şi desfăşu­rarea ireproşabilă a două întâlniri internaţionale, Conferinţa Munţilor Faimoşi, dar şi HERVEX 20.

Conform tradiţiei, anul nu se poate închide fără oficializarea ierarhiilor din cadrul economiei judeţene, iar ediţia cu numărul XIX, are în vedere  pentru Trofeul CCI Valcea cele mai importante branduri, fiind nominalizate 5 firme: AVICARVIL SA, BOROMIR IND SRL, INTERCOM SA, MW ROMANIA SA, PRELCHIM SRL

Prin vocea preşedintelui Valentin Cismaru, organizatorii detaliază: „Numărul diferit de firme clasate în Top se explică atât prin conjunctura economiei cât şi prin uşoare modificări în metodologia de realizare din anul respectiv, stabilită în mod unitar la nivel naţional (unele criterii sau valori limită ale acestora au fost schimbate de la an la an).

Numărul în creştere de firme cu distincţie de excelenţă (obţinută pentru clasarea pe locul I în top in ultimele 3 ediţii consecutive) reflectă menţinerea unor rezultate financiare deosebite ale firmelor respective de la an la an, şi prezenţă constantă a acestora pe frontispiciul economiei Vâlcii”.