CĂMARA CU VESELIA


Georgiana Boian este vâlceancă şi mamă a doi copii diagnosticați cu AUTISM.
Alex şi Radu sunt cei doi băieţi ai Georgianei, de 8 ani, respectiv 6. Anii par că au trecut repde, dar drumul a fost unul cum multe mămici nu reuşesc nici măcar să-şi închipuie, dar să mai şi parcurgă!
Georgiana, având doi copii diagnosticaţi cu autism, este nevoită an de an să găsească modalităţi de a strânge bani pentru terapiile specifice care-i ajută pe copii să se recupereze. Problema este că terapiile îi costă undeva la 2500 RON lunar, pentru ambii copii. Lucru imposibil de reușit doar cu salariul soțului, pentru că Georgiana a rămas fără serviciu, fiind zi de zi pe drumuri între casă, şcoală şi terapii. E mai mult decât un job full-time, ceea ce face ea, dar mereu încearcă să facă mai mult, încurajată fiind de fiecare progres, mai mic sau mai mare, pe care îl observă la copii.
Alex a făcut progrese, fiind integrat într-o şcoală cu program normal, însă Radu, fratele său mai mic, are nevoie de încă foarte multe ore de terapie pentru a ajunge într-o şcoală de masă.
Georgiana, în luna octombrie a fiecărui an, organizează evenimentul „Cămara cu veselie”, eveniment în cadrul căruia gospodinele donează şi licitează borcane cu bunătăţi.
Vâlcencele se mobilizează din ce în ce mai bine în susţinerea acestui caz! Până în prezent, numeroase doamne şi mici producători din Râmnicu Vâlcea au oferit spre licitaţie borcane cu miere, zacuscă, dulceţuri, gemuri, siropuri, compoturi, pastă de roșii și alte tipuri de conserve. Toată luna octombrie vom fi alături de Georgiana şi băieții săi, licitând borcane „cu veselie şi speranţă” pe pagina de Facebook a evenimentului, la adresa https://www.facebook.com/events/169156663519474/. Firma Diana SRL ne sprijină, oferindu-ne spaţiu de primire a conservelor chiar în incinta magazinului Diana Rm. Vâlcea de la Liliacul. Putem ajuta şi donând bani în contul Asociaţiei „Alex, Radu şi autismul”, cont RO46INGB0000999904328126, CIF 33112876.
Georgiana Boian povestește că Alex, băiatul cel mare, părea un copil normal până la un an și jumătate. „După, lucrurile au început să se schimbe. Se juca mai mult singur, nu prea răspundea când îl strigam, limbajul dispăruse, închidea și deschidea ușile minute în șir”. La un an și șapte luni, Alex a ajuns la neurolog, care, după un consult super­ficial, a ajuns la concluzia că băiatul nu e autist și a sfătuit-o pe Georgiana și pe soțul ei să meargă la un psiholog „care să ne învețe cum să ne comportăm cu copilul”. Dar Alex devenea din ce în ce mai agitat, urla mult, era agresiv, nu răspundea când era strigat, nu arăta cu degetul.
În septembrie 2010, pe când Alex avea doi ani și trei luni, un specialist de la Casa Faenza din Timișoara a pus, în sfârșit, diagnosticul corect, veste care a venit ca un fulger – autism. Imediat, Alex a și început ședințele de terapie gra­tuite în centrul Faenza, care este finanțat cu bani de la Pri­măria Timișoara. Aceste ședințe sunt oferite gratuit maxim trei ani fiecărui copil. „Schimbările au început să apară după doi ani de terapie. Pe la patru ani, Alex a dobândit autonomia personală. A început să verbalizeze, a evoluat pe toate ariile, dar mai e mult de lucru”, spune Georgiana.
La fel ca Alex, când Radu avea doar un an și cinci luni, au început să apară primele schimbări, iar la un an și opt luni, medicii au confirmat că este vorba tot de autism și în cazul lui.
Mămica cea luptătoare nu renunţă, a învăţat să creeze figurine de ipsos și decorează obiecte cu tehnica decoupage. Totul e scos la vânzare pentru a mai avea o sursă de venit. Minunăţiile create de ea le puteti achiziţiona vizitând site-ul http://www.alexradusiautismul.ro/ sau pagina de Facebook a asociației: https://www.facebook.com/asociatiaalexradusiautismul/?fref=ts&__srp_t=147574309.