Cad primele capete în cazul dezafilierii Craiovei


• Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, condamnați la câte trei ani de închisoare

Zi de 13 cu mult ghinion pentru Mircea Sandu și Du­mitru Dragomir! Foștii preșe­dinți ai Federației Române de Fotbal, respectiv Ligii Profe­sioniste de Fotbal din țara noastră au primit sentința în dosarul în care au fost judecați pentru dezafilierea abuzivă a Universității Cra­iova. Adrian Mititelu a fost un aprig contestatar al celor doi oameni care au marcat des­tinele fotbalului românesc în perioada de după 1990, pa­tronul din Bănie alegându-se acum cu o recompensă morală după ce echipa sa a fost dezafiliată în urmă cu câteva sezoane.
Magistrații Tribunalului București au stabilit că foștii președinți se fac vinovați în acest dosar, fiecare dintre ei primind trei ani de închisoare. Ce e drept, pedeapsa este cu suspendare. De asemenea, Dumitru Dragomir și Mircea Sandu au fost obligați să achite clubului pe care l-au dezafiliat despăgubiri financiare, al căror cuantum a fost stabilit de magistrați la valoarea de 80.000 lei. În plus, corecții financiare au primit și cele două instituții pe care Dragomir și Sandu le-au condus. Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă au fost obligate la plata a 370.000 de lei către Universitatea Craiova.
Ar mai fi de amintit și faptul că decizia magistraților nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.

FRF a reacționat imediat după aflarea sentinței:
Va ataca decizia Tribunalului București

FRFPrin intermediul unui comunicat de presă, forul condus de Răzvan Burleanu (succesorul lui Mircea Sandu) și-a exprimat punctul de vedere imediat după aflarea sentinței magistraților Tribunalului București. Să vedem care este poziția conducerii FRF cu privire la acest aspect:
„Federația Română de Fotbal consideră că deciziile membrilor fostei administrații FRF în cazul dezafilierii Universității Craiova au avut natură individuală și subiectivă, astfel încât, pe cale de consecință, și răspunderea pentru aceste decizii ar trebui să fie una individuală. Trebuie să facem o distincție clară și să disociem, astfel, voința personală a decidenților de la acel moment și poziționarea instituției Federația Română de Fotbal față de acest subiect. Administrația FRF are obligația de a apăra interesele fotbalului românesc și ale instituției care guvernează fotbalul, astfel că va utiliza căile legale de atac la decizia de luni a Tribunalului București.”