Ca-n fiecare an, primarul Ion Nicolae păstrează tradiția: 50 de cupluri din Câineni vor fi premiate


Între Paște și Înălțarea Domnului, așa cum se-ntâmplă an de an, 50 de cupluri din Câineni, care au trecut ani mulți și prin bune și prin rele, vor fi premiate de edilul Ion Nicolae. Sunt oameni care au împlinit 50 de ani de căsnicie, reușind să rămână împreună. Deja mai multe cupluri și-au depus actele pentru a fi sărbătorite. Primarul va oferi fiecărui cuplu aniversat diplome și premii în bani, respectiv câte 500 lei. Rămâne de văzut unde va avea loc evenimentul, optându-se fie pentru Căminul cultural, fie pentru Sala de ședințe a Consiliului Local, recent modernizată.