Bursa. ro: „Profitul OLTCHIM va fi împărţit!”


Publicaţia economică anunţă că acţionarii combinatului petrochimic Oltchim au aprobat în şedinţa de miercuri, 25 aprilie 2018, repartizarea întregului profit realizat anul trecut, în sumă de 47,73 milioane lei, pentru acoperirea parţială a pierderilor contabile din anii trecuţi.
Într-un raport al companiei, publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), se precizează: “Cu votul acţionarilor reprezentând 100% din acţiunile cu drept de vot ale acţionarilor prezenţi şi reprezentaţi legal precum şi din totalul voturilor expri­mate, aprobă repartizarea profitului societăţii realizat în anul 2017, în sumă de 47.732.190 lei, pentru acoperirea parţială a pierderilor contabile din anii anteriori”. Societatea a raportat totodată pentru 2017 vânzări nete de 961,5 milioane lei.”